Război în Ucraina, ziua 165. Ofițer de informații: Rusia poate continua acest...

Război în Ucraina, ziua 165. Ofițer de informații: Rusia poate continua acest ritm al operaţiunilor ofensive cel puţin până în aprilie

0
DISTRIBUIȚI

Generalul Vadim Skibitsky, şef adjunct al serviciului ucrainean de informaţii militare, spune că Rusia nu are de gând să înceteze războiul şi operaţiunile din Ucraina. Vadim Skibitsky a participat la emisiunea InSecuritate de la Aleph News:

Adjunctul serviciului ucrainean de informaţii militare declară că ruşii au suferit pierderi umane şi materiale importante şi nu dispun de suficient armament modern pentru un război la scară mare în această perioadă.

Generalul afirmă că aproape 15 milioane de ucraineni au fost forţaţi să fugă de război, refugiind-se în alte zone ale ţării şi în Europa, jumătate de milion fiind copii.

Vadim Skibitsky mai spune că Federaţia Rusă are acum aproape 4.000 de membri ai grupului Wagner pe teritoriul Ucrainei, implicaţi în operaţiunile ofensive din zona Donbas. De asemenea, există informaţii despre activităţile de recrutare ale grupului Wagner pentru a participa la război în ţările unde ruşii au baze militare, dar şi în ţări din Orientul Mijlociu, cum ar fi Libia şi Siria.

Principalele declaraţii ale şefului adjunct al serviciului ucrainean de informaţii militare, Vadim Skibitsky, sâmbătă seara, la emisiunea InSecuritate de la Aleph News:

– „Conform planurilor ruşilor de la începutul războiului, au încercat să ocupe tot teritoriul Ucrainei în două sau trei săptămâni.


Dar, de fapt, azi vedem că după cinci luni de război, Federaţia Rusă nu poate cuceri întreg teritoriul din Luhansk şi Doneţk. E unul dintre scopurile lor. Dar, conform estimărilor serviciilor de informaţii militare din Ucraina, Rusia poate continua acest ritm al operaţiunilor ofensive cel puţin până în aprilie anul viitor. La capacitatea, capabilităţile şi resursele pe care Federaţia Rusă le are azi, fără mobilizări adiţionale fără recrutări, fără mobilizare generală, nu doar în zona militară, dar şi în cea economică. De aceea, conform estimărilor noastre, Rusia va continua războiul şi operaţiunile în teritoriul nostru”.

– „Am remarcat o nouă abordare a Federaţiei Ruse în ceea ce priveşte mutările de trupe. Structurile de apărare ale Ucrainei au observat o situaţie cu cel puţin trei abordări în ceea ce priveşte mobilizarea. Primul este procesul simplu de mobilizare care este făcut pe tot teritoriul Federaţiei Ruse. Apoi, am observat recrutarea unor oameni din închisori. E un mod nou de a reface unităţile Federaţiei Ruse. Şi, desigur, crearea de aşa-zise grupuri tactice de batalioane mixte, din diverse unităţi aparţinând unui district al Federaţiei Ruse. De aceea, capabilităţile acestor grupuri tactice de batalioane nu sunt la fel de bune ca la începutul războiului”.

– „De exemplu, în timpul exerciţiului militar Caucaz am observat pregătiri şi crearea de grupuri de forte ale Federaţiei Ruse în peninsula Crimeea. De aceea n-am fost surprinşi că unele forţe armate din districtul militar sudic au intrat pe teritoriul nostru din peninsula Crimeea. Am ştiut şi am prevăzut aceste activităţi ale Federaţiei Ruse. De aceea, cu fiecare exerciţiu strategic al Federaţiei Ruse indiferent de zona în care s-a desfăşurat, Rusia a încercat să pregătească trupele pentru acţiuni militare, pentru conflict militar. Desigur, conform estimărilor noastre, nu doar pentru conflict militar cu Ucraina, ci pentru un conflict militar cu ţările NATO”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.