Scriitorul bănățean Goran Mrakic publică primul său roman, a cărui acțiune se petrece în comuna timișeană Variaș

Goran Mrakic se pregătește de lansarea primului său roman, „Micile plăceri ale morții“, care surprinde în ansamblul său spiritul, atmosfera și mentalitatea unui sfârșit de epocă din comuna timișeană Variaș.

„Undeva în mijlocul pustei bănățene există un loc unde ai putea avea impresia că nu se întâmplă nimic, un spațiu la capătul geografiei și istoriei, uitat de Cel de Sus. Așa ar părea dacă acel loc nu ar fi ajuns în mintea unui scriitor care știe să-l vadă, să-l urmărească, să-l descoasă și, mai ales, să-l povestească. În memoria și povestea lui Goran Mrakić acel spațiu, acei oameni, acele istorii devin un soi de centru al lumii, care te țin cu sufletul la gură. O carte care te prinde mai ceva decât un serial Netflix de foarte bună calitate: odată începută, vrei să o devorezi total.“, spune Vasile Ernu despre această carte.

„După ce a făcut din Timișoara un personaj fabulos în povestirile sale, Goran Mrakić se mută în mediul rural și reușește cu Variaș același lucru în romanul său autoficțional. Cartografiază literar Banatul, așadar, cu mitologiile și multiculturalismul lui, decupându-l într-o perioadă de transformare: anul care se scurge între 1989 și 1990. Ca un rit de trecere, ca o etnografie personală, ficționalizată. Cu mai mulți naratori – cel mai constant fiind un așa-zis Goran Mrakić ba pre-adolescent, ba matur, care vine cu o privire peste timp –, cu protagoniști marginali și memorabili – dintre care Slavko se remarcă net –, cu întâmplări hazlii ori dramatice – meciuri de fotbal, farse, discuții prin birturi, inspecții la clasă, nunți și înmormântări ș.a. –, cu un limbaj savuros și un stil inconfundabil. O carte de ținut pe raftul întâi.“, spune Eli Bădică.

 

„Primul meu roman. Sau, mă rog, o încercare de roman, nu țin neapărat la o încadrare.

Cred că este prima carte a cărei acțiune se petrece, aproape în întregime, la Variaș, satul în care m-am născut, am copilărit și am trăit până în 1993. Tehnic vorbind, m-am născut la Sânnicolau, pentru că acolo era maternitatea, dar sînt vărieșan einhundertprozentig, cum ar zice șvabii de odinioară. Un fost coleg, ziarist, mi-a pus odată o întrebare stupidă, dar totuși legitimă: «de ce ar citi lumea cartea ta?» N-am știut ce să-i răspund. Nu trebuie să citească nimeni cartea mea dacă nu vrea, se poate funcționa lejer și fără ea. Poți trăi fără să citești nimic, nu-i nici o problemă. În general scriu despre lucruri trăite, care mă frământă, de care îmi aduc aminte și care ar putea, sper eu, trezi niște emoții în sufletele celor se încumetă să ia cartea în mână. Am pus pe hârtie amintiri dintr-o lume recentă, dar dispărută între timp. Variașul copilăriei mele și Variașul de acum sînt două entități distincte, de aceea mi-am permis să jonglez cu amintirile. Acțiunea se petrece în 1989-1990, o perioadă a marilor cataclisme și a prăbușirii unui sistem. Întâmplător sau nu, cartea apare tocmai acum când sîntem în pragul altor schimbări majore de paradigmă politică și geostrategică. Nu le percepem încă la adevărata lor magnitudine, așa cum nu le-am perceput nici atunci. Nu știm ce și cum va fi, dar e cert că am trăit și trăim vremuri periculoase și interesante. Cartea este o ficțiune autobiografică, chiar dacă multe capitole sînt bazate pe întâmplări reale. Unor personaje le-am schimbat numele, altora nu, fără vreo regulă anume. Pe unii i-am inventat, pur și simplu. Am comprimat pe alocuri niște ani și mi-am permis să modific puțin unele evenimente. În orice caz, m-am distat scriind această proză. De dragul narațiunii, am mai băgat de la mine sau, cum s-ar spune în popor, «le-am mai și înflorit». Mulțumiri lui Gabi Timoceanu, Sorin Bogdan, Eli Bădică, Andreea Iancu și Vasile Ernu, ei sînt singurii care au citit până acum acest manuscris, aducându-și contribuția la «coafarea» textelor“, spune Goran Mrakic.

Romanul Micile plăceri ale morții poate fi precomandat aici, livrarea cărții urmând să se facă începând cu data de 7 septembrie.

Goran Mrakić s-a născut în 19 iulie 1979) și a absolvit Facultatea de Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara. A lucrat timp de 20 ani ca redactor al ziarului de limba sârbă Naša reč și director al editurii Uniunii Sârbilor din România. A publicat două volume de versuri, trei cărți de aforisme satirice și două volume de proză scurtă, „Punk requiem” și „Povestiri din garaj”. A primit premiul Uniunii Scriitorilor din Timișoara pentru debut, premiul „Vladimir Bulatović VIB“, acordat de ziarul Politika din Belgrad celui mai bun autor de proză satirică din anul 2011, și premiul „Radoje Domanović“. Scrierile sale au apărut în mai multe antologii de aforisme din Serbia, România, Bosnia și Italia.