Trei traficanți de ecstasy și amfetamină din Timișoara, ridicați într-o operațiune fulger

Trei traficanți de ecstasy și amfetamină din Timișoara, ridicați într-o operațiune fulger

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii anti-drog de la Brigada de combatere a crimei organizate Timișoara și trupele speciale ale Jandarmeriei au organizat, astăzi, o operațiune fulger. Anchetatorii au descins, în același timp, la locuințele a trei traficanți de droguri de risc și mare risc care vindeau în orașul de pe malurile Begăi. Suspecții erau monitorizați încă de anul trecut și au fost realizate mai multe cumpărări supravegheate de droguri.

Ancheta DIICOT a scos la iveală că traficanții vindeau cannabis cu 50 lei gramul, amfetamină cu 100 lei gramul și o pastilă de ecstasy cu 50-60 lei.


În urma perchezițiilor, în locuințele acestora au fost găsite droguri de mare risc. Cei trei vor fi duși pentru audieri la sediul DIICOT Timișoara.

UPDATE „Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021-2022, persoanele bănuite ar fi distribuit amfetamină, ecstasy și cannabis în Timișoara. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate aproximativ 7 grame de amfetamină, mai multe doze de canabis și trei grindere. Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 23 – 25 de ani, au fost conduși la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Timișoara, pentru audieri”, a transmis IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.