Investiţie nouă de peste 136 milioane de lei în Aeroportul Internaţional Timişoara....

Investiţie nouă de peste 136 milioane de lei în Aeroportul Internaţional Timişoara. Când vor beneficia pasagerii de confortul celor de la Cluj

0
DISTRIBUIȚI

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a fost prezent azi la Timişoara şi pentru a parafat un nou contract de finanţare pentru Aeroportul „Traian Vuia”. E vorba de un „Sistem integrat de securitate aeroportuară”, care prevede printre altele un gard „inteligent” de 12 kilometri lungime, un drum de opt kilometri, precum şi alte facilităţi legate de siguranţa obiectivului.

„Astăzi am mai semnat un contract cu Aeroportul din Timişoara, cu o valoare de peste 136 milioane lei. De la începutul anului şi până acum am semnat contracte MT împreună cu Aeroportul Internaţional Timişoara de aproximativ 360 milioane lei. E valabil acelaşi lucru pe care l-am spus de la primul contract semnat… toate cele patru contracte semnate trebuie finalizate până la sfârşitul anului viitor. Sunt fonduri europene pe programul operaţional infrastructură mare, care va fi finalizat la sfârşitul anului 2023.


Sunt bani care intră în dezvoltarea AIT şi va ajuta la creşterea capacităţii operaţionale a Aeroportului, dar rămân şi celelalte proiecte majore care vor duce la dezvoltarea aeroportului. Succes!”, a declarat Sorin Grindeanu la momentul semnării contractului.

„Este vorba de sistemul integrat de securitate aeroportuară, cuprinde un gard perimetral de 12 kilometri, un drum perimetral de opt kilometri, modernizare puncte de control acces, schimbarea tuturor sistemelor video, care supervizează perimetrele şi de asemenea zona de control acces. Staţie PSI şi un centru unde toate informaţiile referitoare la securitatea aeroportuară se vor centraliza. Gardul va fi inteligent, în sensul că indiferent cine va atinge, camerele de luat vederi se îndreaptă automat către acea zonă şi focalizează zona în care gardul va fi atins, drumul de asemenea, acum avem un drum pietruit, însă nu este tocmai potrivit pentru intervenţii rapide, în momentul în care va fi asfaltat se va putea interveni foarte rapid cu maşinile în momentul în care se sesizează tentativa de intrare prin efracţie”, a spus Daniel Stamatovici, directorul AIT.

Întrebat dacă pasagerii de la Aeroportul Internaţional Timişoara se vor bucura de facilităţile de care beneficiază cei din Cluj, unde tehnologia permite o îmbarcare confortabilă fără umblat prin bagaje, Stamatovici a răspuns că va mai dura câteva luni pentru implementarea programului deşi tehnologia ar permite deja acest lucru: „Vom ajunge la un moment dat ca şi Clujul, să crească viteza de procesare, să nu mai fie nevoie să scoatem nici laptop, lucrurile mici, nici lichidele, dar e nevoie de timp, se va face treptat, dar echipamentele sunt capabile să facă acelaşi lucru. Cluj a început acest program mai devreme, la noi e din păcate încă în implementare, e păcat, pentru că echipamentele sunt foarte bune şi e păcate să nu avem o viteză de procesare rapidă. Cei de la Serviciul Român de Informaţii au spus că în câteva luni vom ajunge la standardul la care sunt echipamentele construite”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.