Sorin Grindeanu spune că aducerea românilor în țară după ce Blue Air a anunțat sistarea zborurilor necesită punerea în funcțiune a unui mecanism, pentru că „lucrurile nu sunt simple – să mergi să găsești sloturi în fiecare aeroport, să poți să aterizezi să preiei călătorii”.
„Avem un regulament european care se aplică tuturor companiilor din acest domeniu. Regulamentul european spune, printre altele, că în cazul unor anulări de zboruri sau întârzieri mai mari de șase ore călătorii pot cere dezpăgubiri la compania respectivă. Acest lucru se aplică și companiei Blue Air. Vorbim de o companie privată, Blue Aitr, o companie care chiar dacă a primit un ajutor în anul 2020 de vreo 300 de milioane și pe care statul trebuie să-l recupereze, mulțumesc că ați dat sarcină către anumite structuri guvernamentale și către ANPC, și eu cred că e cazul și către ANAF și către celelalte instituții care se ocupă de recuperarea acestor datorii…”, a spus la începutul ședinței de guvern Sorin Grindeanu.
El a fost completat de premierul Nicolae Ciucă – „Absolut toate instituțiile trebuie să se implice în recuperarea datoriilor către stat, indiferent de companie”.
„În acest moment știu că se află această companie într-o procedură de concordat, dar repet vorbimd e relații comerciale, vorbim de regulamente europene, dar Guvernul trebuie să se preocupe de cetățenii săi aflați într-o situație deosebită.
Va trebui și se lucrează la punerea în funcțiune a unui mecanism, pentru că lucrurile nu sunt simple – să mergi să găsești sloturi în fiecare aeroport, să poți să aterizezi să preiei călătorii, să găsești pe un alt aeroport – dar colegii mei încearcă să pună la punct acest mesanism, astfel încât să putem depăși această situație”, a adăugat Grindeanu.
Premierul Ciucă a amintit de situația transportului aerian din această perioadă, care se derulează cu dificultate.
„Din păcate, toate aceste precizări trebuie să se alinieze foarte bine la o situație oricum nefuncțională, ținând cont de problemele care se petrec în tot ce înseamnă zborurile. Am văzut că pe toate aeroporturile sunt probleme și toate companiile aeriene au probleme în asigurarea zborurilor la timp sau unele au fost anulate. E clar o situație dificilă”, a concluzionat premierul Nicolae Ciucă.