O nouă ediție a festivalului Eurothalia, la Timișoara. Programul complet

O nouă ediție a festivalului Eurothalia, la Timișoara. Programul complet

0
DISTRIBUIȚI

O expoziție de fotografie intitulată „Ordinul 7161 – Portrete contemporane ale unei deportări” semnată de artistul luxemburghez Marc Schroeder, care a mai fost prezentată la Brașov, Sibiu, Reșița, și la Institutul Cultural Român din Berlin și va fi vernisată la ora 18:30 în foaierul teatrului, împreună cu cartea autorului care documentează în cuvinte și imagini deportarea în ianuarie 1945 a peste 70.000 de germani din România în Uniunea Sovietică aflată sub conducerea lui Stalin, și spectacolul „karpatenflecken” al renumitului Deutsches Theater din Berlin, realizat după textul tânărului autor Thomas Perle, originar din nord-vestul României, al cărui subiect abordează plecarea a sute de mii de etnici germani din România, care va începe la ora 19:30, vor deschide miercuri, 21 septembrie 2022, cea de-a VIII-a ediție a festivalului de teatru „Eurothalia”, la teatrul german din Timișoara. Miercuri dimineață, autorul, distins cu Premiul Retzdorf Drama Prize în Austria, este invitatul Liceului de limba germană „Nikolaus Lenau”, unde va susține un atelier de scriere creativă.

În total, nouă spectacole din șapte țări, care vor putea fi văzute până în 29 septembrie, se află în programul Festivalului European de Teatru „Eurothalia”, organizat de teatrul german, al cărui motto este „Confruntări”. Pe lângă Deutsches Theater Berlin, printre invitați se numără teatre și trupe de teatru din Portugalia, Franța, Slovenia, Republica Moldova și România, iar teatrul timișorean va fi prezent în festival cu spectacolul de succes al piesei „Katzelmacher” de Rainer Werner Fassbinder. Pe lângă expoziția de fotografie, programul de însoțire include proiecția filmului documentar „Wie der Vogel am Zaun” (Ca pasărea de pe gard) în prezența autorului Thomas Ciulei, ateliere de lucru și discuții cu publicul. Proiecțiile vor avea loc pe scena teatrului german, precum și în sala Studio a teatrului maghiar „Csiky Gergely”.

Programul festivalului este următorul:

21 septembrie ora 19:30 / Sala TGST

KARPATENFLECKEN de Thomas Perle

22 septembrie ora 19:30/ Sala TGST

KATZELMACHER. DACĂ N-AR FI VORBA DESPRE IUBIRE

de Rainer Werner Fassbinder

23 septembrie ora 19:30/ Sala Studio a TMT

(IN)CORECT de Leta Popescu

24 septembrie ora 19:30/ Sala TGST

ENSAIO PARA UMA CARTOGRAFIA

25 septembrie ora 19:30/ Sala TGST

CLÔTURE DE L’AMOUR de Pascal Rambert

26 septembrie ora 19:30/ Sala Studio a TMT

BAD COMPANY de Vito Weis – spectacol nonverbal

27 septembrie ora 19:30 / Sala TGST

LA BONHEUR de Tatiana Frolova

28 septembrie ora 19:30

IN RESONANCE – spectacol nonverbal

29 septembrie ora 19:30

SINFONIE DES FORTSCHRITTS de Nicoleta Esinencu

Spectacolele sunt titrate în română, engleză, și, după caz, germană.

Potrivit organizatorilor, „confruntarea este o condiție prealabilă pentru o mai bună înțelegere a realității.


Festivalul dorește să depășească barierele lingvistice și să ofere spațiu pentru noi posibilități de exprimare a teatrului. În același timp, își dorește să aducă publicul mai aproape de noi perspective, de dinamica relațiilor interpersonale și de neliniștea inerentă oricărui act creativ, artistic”.

Biletele pentru festivalul care face parte din programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii sunt disponibile pe eurothalia.ro și la casa de bilete a teatrului german.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.