Plecare importantă din clubul Politehnica Timişoara: Sebastian „Mihalcea” Novovic şi-a dat demisia

Plecare importantă din clubul Politehnica Timişoara: Sebastian „Mihalcea” Novovic şi-a dat demisia

0
DISTRIBUIȚI

Politehnica Timişoara a început prost noul sezon al Ligii 2. Sebastian „Mihalcea” Novovic, una dintre cele mai puternice voci ale suporterilor în club şi care a îndeplinit funcţia de director de imagine în ultimii doi ani, a decis să demisioneze, considerându-se responsabil pentru situaţia actuală a echipei.

„Sper ca decizia mea să ajute la detensionarea relațiilor din structura de conducere a clubului”, a spus, printre altele „Mihalcea”, care era de zece ani şi preşedintele Asociaţiei Suporterilor Timişoreni „Druckeria”.

Alb-violeţii au remizat ieri, scor 2-2, pe terenu Unirii Dej, şi au doar cinci puncte după şapte etape în ediţia 2022-23.

„Dragi prieteni,

Așa cum i-am informat încă din cursul zilei de luni pe actorii implicați în proiectul Politehnica Timișoara, drumul meu alături de club se încheie. Situația sportivă a echipei nu este deloc cea pentru care am lucrat și pe care ne-am dorit-o. Am cea mai mare parte din vină pentru situația din prezent și mi-o asum, prezentându-mi formal demisia din pozițiile ocupate în cadrul clubului și Asociației Suporterilor Timișoreni Druckeria.

Au fost zece ani frumoși în care am realizat extrem de multe alături de toți colaboratorii și susținătorii clubului.


Am dat, de multe ori, tonul în comunicare, imagine și marketing sportiv, fiind considerați inovatori și la un nivel mult peste media fotbalului românesc în multe privințe. Nimic nu ar fi fost posibil fără sprijinul voluntarilor și tuturor celorlalți care au dat o mână de ajutor atunci când a fost nevoie, iar pe această cale doresc să vă mulțumesc.

Sper ca decizia mea să ajute la detensionarea relațiilor din structura de conducere a clubului, iar toți cei care pot și trebuie să facă mai mult pentru Poli – să o facă. În ciuda a tot ce s-a petrecut pe teren în meciurile de până acum, cred cu tărie că valoarea echipei este alta, e nevoie doar de răbdare, încredere și susținere pentru ca lucrurile să înceapă să funcționeze.

Au fost foarte multe schimbări pe toate planurile, venim după un moment extrem de greu în viața clubului – retrogradarea din sezonul trecut, trebuie timp și pentru a putea reconstrui o mentalitate de învingători și pentru a putea impune o filosofie. Iar aceste lucruri pot fi făcute doar cu susținerea totală a tuturor, indiferent că sunt suporteri înfocați, finanțatori, sponsori sau doar simpli susținători.

Rămân pe veci un prieten al Politehnicii, voi continua să merg în Peluza Sud Timişoara, locul care mi-e a doua (și de multe ori prima!) casă de mai bine de 20 de ani, alături de camarazii mei. Stăm cu drag la o bere, putem vorbi oricând despre Poli, voi ajuta clubul în continuare cu tot ce voi putea și voi spera din toată inima că în toți norii de furtună ai ultimilor ani o să apară și razele de soare. Vă mulțumesc!

Cu respect,
Seba, Mihalcea, Novovic sau cum vreți voi”, se arată în mesajul lui Sebastian Novovic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.