Politehnica Timişoara, de neoprit la feminin. Alb-violetele au câştigat şi la Giurgiu...

Politehnica Timişoara, de neoprit la feminin. Alb-violetele au câştigat şi la Giurgiu contra lui Carmen Bucureşti

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Politehnica Timişoara Femina / Facebook

Politehnica Femina a înregistrat a patra victorie din patru jocuri în elita fotbalului feminin din România în acest sezon.


Alb-violetele s-au impus de această dată la limită, scor 1-0, în deplasare cu echipa Carmen Bucureşti şi ocupă locul 1.

Timişorencele au avut un meci mai greu decât precedentele, în care scorul ducea cu gândul la alte sporturi. Elevele lui Mirel Albon se aflau doar la egalitate la pauză cu bucureştencele în meciul disputat pe arena „Marin Anastasovici”, din Giurgiu, dar au reuşit golul izbăvitor în partea secundă. Roxana Mirea a înscris în minutul 73 singurul gol al meciului.

Politehnica Femina a început jocul cu următorul 11: Câmpean – Meluţă (cpt.), Bratu, Codrescu, Ancăş, Sucilă, Roşu, Mirea, Cakovic, Ienovan şi Jivan.

Bănăţencele alb-violete sunt pe prima poziţie, la egalitate cu „U” Cluj, dar cu un golaveraj superior. În etapa a V-a, pe 16 octombrie, Poli aşteaptă replica Univ. Galaţi, pe „Ştiinţa”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.