Război în Ucraina, ziua 202. Au fost capturate puncte cheie pentru eliberarea...

Război în Ucraina, ziua 202. Au fost capturate puncte cheie pentru eliberarea orașului Herson

0
DISTRIBUIȚI

 

Foto: arhivă

Rusia încă este derutată după lovitura primită la Harkov și probabil ezită unde sau dacă să trimită forțe de rezervă. În ultimele 24 de ore, atenția s-a mutat pe Frontul de Sud, unde ucrainenii susțin că au capturat câteva puncte cheie pentru eliberarea Herson, informează Biziday.ro.

Potrivit ISW, contraofensiva Armatei Ucrainene de pe Frontul de Sud continuă să aibă un impact semnificativ asupra moralului și capacităților militare ruse.


Imaginile din satelit arată că aceștia și-au părăsit anumite poziții de pe axa Nikolaev-Herson. ISW consideră că această aparentă retragere poate compromite capacitatea rușilor de a apăra periferia de nord-vest a orașului Herson și sugerează că trupele ruse din această zonă se așteaptă la un atac asupra pozițiilor lor, care ar putea fi iminent.

Un oficial militar ucrainean a anunțat ieri că “anumite unități rusești de pe Frontul de Sud ar dori să negocieze o predare” dar această informație nu a fost confirmată din alte surse și nici nu este clar dacă anunțul nu este menit să pună presiune psihologică asupra forțelor ruse. Alte informații de pe rețelele de socializare, neconfirmate, sugerau că rușii s-ar putea retrage mai aproape de Nipru, pentru a da posibilitatea artileriei lor să acopere cu baraj o fâșie de 15-20 km în stânga râului, fără a mai fi nevoie să treacă munițiile peste râu, mai arată sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.