„Leii din Banat”, start de campionat acasă, cu Focşani. Petricevic: „Este o...

„Leii din Banat”, start de campionat acasă, cu Focşani. Petricevic: „Este o echipă care trebuie abordată cu maximă seriozitate”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Leii din Banat – Baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara / Facebook
SCM Timişoara e pregătită de startul Ligii Naţionale după cele două victorii pe plan „internaţional” în Alpe Adria Cup. „Leii” primesc mâine în fosta „Olimpia” replica moldovenilor de la CSM Focşani într-un joc cu destule necunoscute din punct de vedere al adversarului. Pentru bănăţeni va fi al 36-lea start la rând în elita baschetului românesc.

„Echipa din Focșani arată diferit față de sezonul trecut, are un număr mai mare de străini.


Nu știm foarte multe despre adversarul de miercuri, pentru că a disputat doar trei meciuri de verificare în acest presezon. Este o echipă care trebuie abordată cu maximă seriozitate. Nu ne putem gândi nici măcar la litera R din cuvântul relaxare, deoarece CSM Focșani este o formație care poate fi periculoasă. Este vorba nu numai despre adversar, ci și despre calitatea jocului nostru și, prin urmare, trebuie să fim la parametri maximi, astfel încât să putem spera la prima victorie și în sezonul intern”, a declarat Dragan Petricevic, antrenorul principal al lui SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara.

Alb-violeţii au poate avantajul celor două jocuri euroregionale oficiale faţă de adversar: victoriile cu Zabok şi Rogaska din Croaţia.

În acest sezon, Liga Națională se joacă sub forma a două serii de câte nouă echipe. Formația timişoreană parte din seria B, alături de trei grupări bucureștene, Steaua, Dinamo și nou-promovata Laguna, CSO Voluntari, Athletic Constanța, CSM Oradea și CSM Focșani. Primele cinci clasate merg în faza a doua a Ligii Naţionale. 

Jocul SCM Timişoara – CSM Focşani se dispută mâine, 28 septembrie, la ora 18.30, cu CSM Focșani, în sala „Constantin Jude”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.