Tânăr, prins în flagrant în timp ce fura dintr-un magazin din Timișoara....

Tânăr, prins în flagrant în timp ce fura dintr-un magazin din Timișoara. Surpriză pentru polițiști, la verificări

1
DISTRIBUIȚI

Un bărbat în vârstă de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de poliţiştii Secţiei 3 Urbane Timișoara, ieri, după ce a fost prins în timp ce fura dintr-un supermarket din Timișoara. Cu o zi mai devreme, același tânăr a furat din același magazin.

„În fapt, la data de 9 septembrie 2022, poliţiştii Secţiei 3 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că, în cursul aceleiași zile, în jurul orei 17:30, un bărbat ar fi sustras mai multe produse de îngrijire personală dintr-un supermarket situat pe bulevardul Regele Carol I, din Timișoara.


Ajunsi la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 21 de ani, a fost surprins în flagrant delict de angajații supermarketului, în timp ce ar fi sustras 19 tuburi de șampon, în valoare de aproximativ 360 de lei, acestea fiind recuperate și predate angajaților. De asemenea, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că, în data de 8 septembrie 2022, tânărul ar mai fi sustras din supermarket mai multe produse alimentare în valoare de aproximativ 350 de lei”, a transmis IPJ Timiș.

Bărbatul a fost condus la sediul secției de poliție pentru audieri, iar polițiștii au constatat faptul că tânărul se afla sub control judiciar pentru 60 de zile după ce, pe 30 august, acesta ar fi deposedat prin violență o femeie în vârstă de 81 de ani, de poșeta sa, în timp ce se afla în fața blocului în care locuia, din Timișoara.

Bănuitul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a acestuia și recuperării prejudiciului în totalitate.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.