Unul dintre condamnații din grupare lui Lucian Boncu, încarcerat în Penitenciarul Timișoara, a decedat și a fost înmormântat la începutul acestei săptămâni. Stelian Bona, zis ”Bibi” a primit o pedeapsă de cinci ani de închisoare fiind găsit vinovat de săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și droguri de risc.
Starea acestuia de sănătate s-a deteriorat în ultima perioadă și nu a mai ajuns să-i fie întreruptă pedeapsa pentru că a murit.
Raportul de medicină legală întocmit de IML Timișoara și transmis Tribunalului Timiș, care judeca cererea de întrerupere a pedepsei, scoate la iveală faptul că deținutul s-a simțit rău în ultimele luni, acuzând dureri ale picioarelor și coloanei vertebrale.
”Din istoricul bolii reținem ci deținutul, cunoscut cu hipertensiune arteriala sub tratament de specialitate, acuză de aproximativ 6 luni simptomatologia descrisă, cu evoluție progresivă, scădere ponderala marcantă (aproximativ 30 kg de 2 luni), inapetență, dureri osoase inițial cervical-toracal, cu iradiere la nivelul arcului costal anterior și lombar, episoade repetate de frisoane, astenie, fatigabilitate, motiv pentru care se internează în Clinica de Hematologie pentru investigații de specialitate”, se arată în foaia de observație de la Spitalul Municipal Timișoara.
În ciuda faptului că starea sa de sănătate s-a deteriorat rapid, Stelian Bona a fost dus pentru controale medicale amănunțite de abia în iulie, iar în data de 29 iulie a fost internat în stare gravă. Medicii au descoperit că are ”boală neoplazică cu determinări multiple renale, osoase, pulmonare, hepatice”. A rămas imobilizat la pat și, ulterior, a decedat.
Sa fie sanatos!
like
Poate a ajuns intr-un loc plin de cocainã si acum râde de noi ca de niste muritori…