CSC Dumbrăviţa s-a impus în derby-ul noroios cu Ripensia

CSC Dumbrăviţa s-a impus în derby-ul noroios cu Ripensia

0
DISTRIBUIȚI
Terenul a fost greu şi la Dumbrăviţa – Poli Iaşi. Foto: Leczki Jozsi

Prima întâlnire timişeană din noul sezon al Ligii 2 şi prima la acest nivel între CSC Dumbrăviţa şi Ripensia Timişoara s-a încheiat cu victoria primeia, gazdă în duelul din runda a 8-a. Alb-verzii au punctat devreme pe un teren plin cu apă, graţie unui autogol, şi au reuşit să păstreze avantajul de 1-0 până la final.

Cel mai vechi roş-galben, Gabriel Stoi, a fost ghinionistul care a trimis în proprie poartă la „libera” lui Tismonar, care a degajat în timpul execuţiei şi vreo câţiva litri de apă. La limita regulamentului, arena „Ştefan Dobay” nu a oferit chiar spectacolul unui derby. A fost plăcut doar pentru dumbrăviţenii lui Stan, care nu au avut aşa mari probleme defensive în condiţiile date şi de noroiul format pe teren.


Meciul de marţi din Cupă, cu Iaşi, a lăsat amprente din acest punct de vedere.

Ca ghinionul să fie complet pentru oaspeţi, după 64 de minute de joc portarul Dobre a trebuit să fie înlocuit după o accidentare provocată chiar de condiţiile de joc. Ripensia a încercat, fără succes, să se apropie periculos, şi în rarele ocazii când a făcut-o, mingea nu i-a ascultat pe cei de la „Ripi”. Mai mult, pe final, Dumbrăviţa a fost aproape de 2-0. Mai întâi după o altă fază fixă, executată de ex-ripensistul Călin Toma în minutul 88. Apoi, în prelungiri, Luca Bodri i-a „iertat” pe timişoreni după o fază prelungită de atac. Ca ziua să fie completă pentru oaspeţi, acelaşi Stoi a fost şi eliminat în ultimele secvenţe după ce a văzut şi al doilea avertisment.

A fost totodată prima victorie oficială a celor de la CSC Dumbrăviţa în meciurile cu Ripensia. Alb-verzii au acumulat astfel zece puncte, poate nesperat de multe după opt runde, şi se poziţionează momentan pe 12. Ripensia rămâne cu cinci puncte pe 17, având doar criteriul golurilor marcate mai bun decât concitadina Politehnica. Pentru dumbrăviţeni urmează o deplasare la codaşa Metaloglobus, în timp ce ripensiştii vor primi replica liderului actual – Poli Iaşi.

CSC Dumbrăvița: Trifon – Bura-Koț, Zurbagiu (cpt.), C. Toma – T. Bodri, I. Tănase, Martinov, Tismonar – L. Bodri (54, Ghinescu), Paulevici (87, Simon), Pașcalău (69, Curea). Antrenor: Cosmin Stan

Ripensia: Șt. Dobre (65, Toroc) – Zamfirescu (78, Fridrich), Lalic, Țieranu, Gladun – Stoi (cpt.), T. Călin – Mihart (65, Vidrăsan), Zimța (78, Morariu), Piftor (60, Mogoş) – Gavra. Antrenor: Roberto Ivan.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.