PRESSALERT.ro a intrat în posesia unei înregistrări audio cu o discuție purtată anul acesta, în luna iunie, de primarul USR al Timișoarei, Dominic Fritz, cu Liviu Cocean, directorul de la acel moment de la Piețe SA, conversație care dezvăluie mentalitatea de baron a celui care l-a învins pe Nicolae Robu, promițând că va fi un model de transparență și corectitudine, totul sub sloganul „Fără hoție la primărie”. Din discuție reiese clar că primarul își dorește să controleze presa prin intermediul contractelor pe care societățile municipalității le încheie cu mass media.
În timpul discuției, Dominic Fritz îi explică liberalului Cocean că trebuie să știe despre orice contract pe care societatea din subordinea primăriei îl încheie cu presa și îi spune foarte clar lui Cocean că jurnaliștii trebuie să știe că primarul însuși a fost de acord cu încheierea respectivelor contracte comerciale pentru a se „contoriza” la el și nu la altcineva.
Vă reamintim că pentru a-și asigura majoritatea în Consiliul Local Timișoara prin votul lui Raul Ambruș, care era în război cu cei din PNL, cei din USR l-au susținut pentru funcția de director interimar la Piețe SA, după darea afară a lui Ioan Nasleu, pe Liviu Cocean, unul dintre apropiații lui Ambruș la acel moment. Acest lucru este confirmat și de dialogul Fritz – Cocean.
Redăm integral dialogul purtat de cei doi.
Dominic Fritz: – (…) sunt împărțite societățile și după aia fiecare societate poate să facă ce vrea, dar lucrurile nu sunt așa, i i-am și spus lui Raul. Nu-i ca și cum Piețele sunt acum ale lui Ambruș și cumva poate să facă ce vrea acolo, sau voi, sau tu să faci cum vă taie capul. Deci trebuie să discutăm și să vedem ce mecanism instituim ca să mă pot baza că acolo lucrurile merg într-o direcție dorită și asumată de această administrație, de municipiu, și nu așa cum vrea cineva.
Mă refer și la lucruri mari, de strategie, acum cu noul contract. E clar că încă nu am depășit linia, e chestia asta cu redevența, e dificil, dar mă refer și la lucruri mici… nu știu… contracte cu presa, nu e OK să faceți contracte cu presa fără să știu eu.
Liviu Cocean: – Avem doar cu un ziar și cu o televiziune, atât.
Dominic Fritz: – Cu Tele Europa și cu Buletin (Buletin de Timișoara, n.a.).
Liviu Cocean: – Da, atât. Cred că la acest capitol suntem societatea cu cele mai mici și mai puține contracte, și în același timp cred că suntem societatea care ar trebui să se promoveze cât mai mult, dar și aici trebuie resurse…
Dominic Fritz: – Așa-i…
Liviu Cocean: – Și atunci ar trebui… și anul trecut… să fac așa un joc în care să și facem treabă, să facem și lucruri de imagine, ca să arătăm că se schimbă lucrurile, că se fac altfel în piață. Dar în același timp, tot timpul fiind cu ochii pe buget, să închidem anul cum trebuie, să facem lucruri cât mai drămuit, cât mai corect la bani…
Dominic Fritz: – Așa-i, fiecare ban contează…
Liviu Cocean: – …din punctul ăsta de vedere chiar cred că puteți să fiți liniștit…
Dominic Fritz: – Ideea este că eu trebuie să știu despre contractele încheiate cu presa. Tele Europa Nova trebuie să știe că contractul este încheiat cu știința și cu acordul meu, că altfel ei o s-o contorizeze altundeva. Știm foarte bine cum funcționează presa în Timișoara, dar ăsta-i doar un exemplu…
Mafia U. S. R. cumpără presa în interes personal cu banii cetățenilor.
Ceva mai concret se poate pe tema cumpararii presei de catre Fritz si subordonatii ? Sume, contracte, pe primarie, pe regii ? La nivel central stim, avem sume, procente, PSD, PNL in top, e si USR pe acolo mai pe la coada. https://www.curentul.info/actualitate/pnl-si-psd-si-au-cumparat-linistea-de-la-presa-cu-bani-de-la-bugetul-de-stat-usr-vine-din-urma/
Fritz se refera la controlul contractelor Primariei si societatilor din subordinea ei cu presa, nu a tuturor contractelor. Asta e un articol jegos care se bazeaza pe cat de prosti is oamenii si cat de rapid pot sa inghita o minciuna.
Exact
Stire de rahat
Unii sunt atât de proşti sau analfabeţi funcţionali că nu înţeleg chiar dacă autorul a bolduit esenţa: Friţ:,,contractul este încheiat cu știința și cu acordul meu, că altfel ei o s-o contorizeze altundeva. Știm foarte bine cum funcționează presa în Timișoara”. Adică contorizează altundeva OBLIGAŢIA către Fritz! Obligaţia presei se va concretiza în manipularea, minţirea ilegală a cetăţenilor, pe banii lor, în folosul lui Fritz.