„Ko To Tamo Cântă”, documentar inedit despre impactul muzicii sârbești din Banat

„Ko To Tamo Cântă”, documentar inedit despre impactul muzicii sârbești din Banat

0
DISTRIBUIȚI

Timișorenii sunt invitați la proiecția documentarului „Ko To Tamo Cântă”, evenimentul urmând să se desfășoare marți, 25 octombrie, de la ora 19 în Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

„Filmul «Ko To Tamo Cântă» prezintă povestea renumitului Ansamblu de Stat Sârbesc din Timișoara, care a existat in Timișoara din 1959 pînă în 1970, cînd a fost desființat. Documentarul abordează anii în care impactul muzicii sârbești din Timișoara a fost unul cât se poate de intens, astfel încât unii artiști au tradus melodii sârbești în limba română.


E despre problemele pe care le-au avut muzicienii din Timișoara cu securitatea locală, despre faptul că unii dintre ei au rămas fără atestate pentru că au cântat melodii iugoslave, care erau interzise la vremea respectivă. Cei care apar în film sunt Toma Giurici, Petrică Moise, Milenco Luchin, Vlada Mișici, Alexandru Bata Vuici, Jasmina Feniaț, Mile Roicov, Ilia Grubacichi, Desanca Lalici, Pera Todorovici. Deian Galetin, Radosavca Savca Lalici, Cristi Bălteanu, Nenad Luchin. Documentarul a fost produs de producția de filme Medialink Production din Timișoara, cel mai nou membru al grupului Medialink care include și radioul Banat Link – 93.3FM, rețeaua Iptv LinkTVnet și un grup de canale TV: LinkTV, NašaTV, VictoriaTV, Travel Romania TV si LalaTV“, a spus Predrag Peca Adzic, realizatorul acestui documentar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.