Migranți fără documente, depistați de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara

Migranți fără documente, depistați de polițiștii locali pe o stradă din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali aflați în patrulare în zona Calea Șagului, pe strada Ovidiu Cotruș, au observat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 01:20, trei persoane care au ieșit de pe câmp, printre tufe, și alergau pe marginea carosabilului, spre strada Ioan Slavici.

„Imediat polițiștii locali au trecut la legitimarea acestora, constatând că nu dețineau niciun fel de documente asupra lor.


Din discuțiile purtate cu aceștia, s-a stabilit că provin din India și că au trecut ilegal granița dinspre Serbia spre România. Bărbații au fost preluați și predați polițiștilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat”, a transmis Poliția Locală Timișoara.

Anul acesta polițiștii locali aflați în patrulare au depistat peste 120 de migranți pe raza municipiului Timișoara, persoane care provin din țări ca Pakistan, India, Afganistan, Bangladesh, Irak.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.