O nouă ediție a concertului de muzică clasică din peștera Românești, după...

O nouă ediție a concertului de muzică clasică din peștera Românești, după pauza provocată de pandemie FOTO

0
DISTRIBUIȚI
<


div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-702449316">

Celebrul concert de muzică clasică organizat în așa numita Sală a Concertelor din peștera Românești, aflată în Munții Poiana Ruscă, și renumită pentru acustica sa excepțională, care a fost întrerupt în ultimii doi ani din cauza pandemiei, va fi reluat în această toamnă, în data de 23 octombrie.

Zona merită vizitată nu numai de iubitorii de muzică, ci și de cei care îndrăgesc plimbările în natură, căci frumusețea deosebită a peisajelor, îmbrăcate în bogăția de feerice culori ale toamnei, poate fi acum admirată în toată splendoarea ei.

Singura peșteră cu sală de concerte

Cercetarea peșterii Românești, la care se poate ajunge din satul Românești pe un drum marcat și nu prea greu, după aproximativ o oră de mers pe jos, sau urmând drumul spre Fărășești, unde, în dreptul cheilor, o potecă urcă spre intrarea în peșteră, a început în 1872 iar în urma unor săpături arheologice, au ieșit la iveală oase de urs de cavernă și artefacte neolitice. În a doua jumătate a secolului trecut au început cercetări mai complexe, când, atât peștera cât și întreaga zonă carstică a Văii Fărășești a început să fie explorată de către clubul „Speotimiș”.

Peștera, de mărime medie, are o intrare lată de aproape zece metri și înaltă de doi metri, este dispusă pe trei nivele și are mai multe săli care s-au format la intersecția unor falii, iar speologii o consideră cea mai accesibilă din întreaga țară. Imediat după culoarul de la intrare se află sala de concerte, cu o acustică naturală deosebită, iar într-o altă sală se află o colonie permanentă de lilieci. Temperatura medie în peșteră este de 6-8 grade iar galeriile accesibile turiștilor au o lungime de 340 de metri.

Primul concert în peștera Românești a avut loc în anul 1984 la ideea medicului Constantin Lupu,  cu prilejul celui de-al XII-lea concurs republican de speologie sportivă, iar succesul de care s-a bucurat a făcut ca asociația speologică „Speotimiș” să organizeze an de an astfel de concerte, unice în țară, care au ajuns faimoase în întreaga lume. Concertele au loc în fiecare an, în luna octombrie.

De la muzică simfonică la rock

De-a lungul anilor, au concertat în peșteră filarmonica „Banatul”, corala Sabin Drăgoi, soliști renumiți precum Ștefan Ruha, dar și formații muzicale de rock, blues și alte genuri muzicale mai noi, precum Bega Blues Band, Nightloosers, Cargo, Celelalte cuvinte, Implant pentru Refuz, Zdob și Zdub, care au umplut sala până la refuz.

La cea de-a XXXVIII-a ediție a concertului, programată în această duminică, Art Kammerorchester cu Ovidiu Rusu director artistic și soliștii Cristian Rudic, Lacramioara Cristescu, Cosmin Ifrim si Dan Pataca vor susține un program alcătuit din arii compuse de Wolfgang Amadeus Mozart, Giuseppe Verdi, Johann Strauss, Emmerich Kálmán și Franz Lehár. Intrarea la concert este gratuită în limita locurilor care garantează siguranța peșterii, accesul publicului fiind permis după ora 12:30.

Surse foto: wikipedia.org, ghidulbanatului.ro, banatulmontan.wordpress.com, speotimis.ro, romaniamama.ro, speologie.org, drumliber.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.