Piaţa Traian, gazonată pentru un campionat de fotbal sub marca „Făcute în...

Piaţa Traian, gazonată pentru un campionat de fotbal sub marca „Făcute în Fabric”. Cum te poţi înscrie

0
DISTRIBUIȚI

Piaţa Traian e pregătită pentru un weekend ieşit din comun, cu un campionat de minifotbal organizat chiar în mijlocul zonei pietonale. La evenimentul „Făcute în Fabric” se poate înscrie orice doritor iar până acum şi-au anunţat prezenţa câteva echipe „neobişnuite”.

Campionatul este componentă a micronațiunii „FID – Fotbalul ca infrastructură a democrației”, premiată în cadrul Bienalei de Arhitectură Beta 2022, în urma unui apel de proiecte pe Piața Traian. Inspiraţie pentru organizarea turneului e şi tradiţionalul duel dintre căsătoriţi şi necăsătoriţi, care a debutat în 1936, în cartierul Fabric.


„Fără nicio altă miză în afara coeziunii comunitare şi dincolo de scoruri finale şi statistici, fiecare joc era urmat de o întâlnire comună între familii şi prieteni. Astfel, tot ce s-a consemnat în aceşti ani a fost mândria şi emoţiile convieţuirii care au contribuit la transformarea cartierului într-un spaţiu plin de trăiri, amintiri şi semnificaţii”, arată organizatorii. Aceştia sunt Casa Jakab Toffler, Beta – bienala timişoreană de arhitectură şi Minitremu, sprijiniţi de mai mulţi parteneri.

În competiţie sunt înscrise deja echipe precum: „Amicii mămăligari”, „JTFR (Jucători Titrați Fără Rezultate)”, „Bătrânii”, „FC Splaiul Nistrului” sau „Ușa galbenă / Ușa verde”. Conform organizatorilor, astăzi este ultima zi pentru înscrieri iar conform graficului pentru un campionat cu 16 formaţii mai sunt disponibile cinci locuri. Vor participa de asemenea, mâine de la ora 17 şi juniorii Academiei Politehnicii, care vor avea un meci demonstrativ contra fetelor de la Politehnica Femina.

Campionatul de fotbal în Traian se desfăşoară în weekend, de vineri până duminică. Echipele se mai pot înscrie la Taproom (Piața Traian nr. 6) și în expoziția Beta (Palatul Ștefania – Casa cu maimuțe – Piața Romanilor nr. 1), precum și online aici. Tot acolo găsiți și regulamentul de joc și alte informații de care aveți nevoie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.