Rishi Sunak, cel mai tânăr premier britanic din ultimii 200 de ani...

Rishi Sunak, cel mai tânăr premier britanic din ultimii 200 de ani și primul de origine indiană

0
DISTRIBUIȚI

Rishi Sunak, declarat luni noul lider al Partidului Conservator de şeful Comitetului 1922 al parlamentarilor conservatori, a fost numit oficial marţi premier al Regatului Unit de către regele Charles al III-lea după ce suveranul britanic a acceptat demisia lui Liz Truss, care s-a aflat la guvernare pentru doar 49 de zile, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Noul lider conservator a fost invitat să formeze guvernul de către regele Charles al III-lea cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o marţi la Palatul Buckingham, după plecarea lui Truss, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

Sosit la ora locală 10:07 la Palatul Buckingham, fostul bancher şi ex-ministrul de finanţe a avut prima sa audienţă cu regele Charles al III-lea, potrivit imaginilor de la întâlnire difuzate de serviciile suveranului britanic, scrie AFP.

Sunak, în vârstă de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.

Totodată, Sunak este al treilea premier britanic din ultimele două luni, după Boris Johnson și Liz Truss.

Urmează decizii dificile

Marea Britanie se confruntă cu o „criză economică profundă”, afirmă noul prim-ministru, Rishi Sunak, imediat după primirea mandatului din partea regelui Charles, subliniind că pregăteşte acţiuni „dificile” pentru obţinerea „stabilităţii”.

Rishi Sunak a anunţat că a acceptat mandatul încredinţat de regele Charles pentru formarea noului Guvern de la Londra.

„Marea Britanie se confruntă cu o criză economică profundă”, în contextul persistenţei efectelor crizei pandemiei şi al războiului declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, a afirmat Rishi Sunak, conform postului de televiziune Sky News.

Sunak a salutat acţiunile predecesoarei sale, premierul demisionar Liz Truss, notând că ea a fost entuziastă să creeze schimbări, dar admiţând că „au fost făcute unele greşeli”.


„Nu au fost făcute cu rea-intenţie, dar au fost greşeli”, a precizat Rishi Sunak, referindu-se la deciziile controversate în domeniul bugetar şi fiscal.

„Am fost ales lider al Partidului Conservator şi prim-ministru pentru a remedia aceste greşeli, iar activitatea începe acum. Vor fi decizii dificile, pentru asigurarea stabilităţii. Nu voi lăsa datorii de achitat generaţiilor următoare. Voi uni ţara nu prin cuvinte, ci prin acţiuni”, a subliniat Rishi Sunak.

Noul prim-ministru conservator a prezentat priorităţile noului Cabinet guvernamental. „Un sistem medical mai puternic, îmbunătăţirea educaţiei în şcoli, mai multă siguranţă pe străzi, protejarea mediului, susţinerea forţelor noastre armate, acţiuni pentru egalitate de şanse, dezvoltarea unei economii care să profite de oportunităţile oferite de Brexit, un mediu în care companiile să facă investiţii, să inoveze şi să creeze locuri de muncă”, a explicat Sunak, conform cotidianului The Guardian.

„Înţeleg cât de dificil este acest moment. (…) Ştiu că am treabă de făcut pentru restabilirea încrederii, după tot ce s-a întâmplat. Tot ce pot spune este că nu sunt descurajat”, a insistat noul prim-ministru.

Rishi Sunak i-a mulţumit fostului premier Boris Johnson, în mandatului căruia el a fost ministru de Finanţe. „Îi voi fi mereu recunoscător lui Boris Johnson pentru realizările incredibile obţinute în calitatea de prim-ministru, îi apreciez foarte mult căldura şi generozitatea de spirit”, a subliniat Sunak.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.