Scăderi de prețuri la apartamentele vechi și noi, în toată țara

Scăderi de prețuri la apartamentele vechi și noi, în toată țara

0
DISTRIBUIȚI

Septembrie aduce corecții de preț pe anumite segmentele mass-market, transmite imobiliare.ro. Variațiile consemnate în centrele regionale ale țării s-au situat sub media valabilă la nivel național.

În prima lună de toamnă, prețurile solicitate pentru apartamentele (noi și vechi) disponibile spre vânzare la nivel național s-au diminuat cu 1,6% față de luna anterioară. Valoarea medie de listare pentru o asemenea unitate locativă a ajuns, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, la 1.705 euro pe metru pătrat util (față de 1.733 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui august). Prețurile rămân mai ridicate cu 13.9% față de septembrie 2021.

„Este o perioadă în care piața rezidențială caută un punct de echilibru și inevitabil vom continua să avem oscilații de preț specifice de la o lună la alta. Chiar dacă în septembrie am înregistrat scăderi de preț în jurul a 1%, față de aceeași perioadă a anului trecut, diferențele de preț sunt în continuare peste rata inflației. Ne așteptăm ca pe segmentele mass-market și rezidențialul vechi acest reglaj inerent să fie mai vizibil, în vreme ce prețurile pentru locuințele premium, cu localizare privilegiată, proiectele calitative, în general, cel mai probabil vor continua să se consolideze, reprezentând o bună alternativă investițională în perioada cu inflație mare. De altfel, în anumite orașe – precum Timișoara – observăm evoluții diametral opuse, scăderi pe segmentul vechi și creșteri pe cel nou”, a transmis Daniel Crainic, director marketing Imobiliare.ro.

București:

Pe parcursul lunii trecute, București a consemnat o creștere de 0,4% al prețului mediu solicitat de proprietari, până la un nivel de 1.737 de euro pe metru pătrat util (de la 1.730 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui august). Creșteri au avut loc, în perioada menționată, doar pe segmentul vechi. Astfel, locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 1,7% (de la 1.571 la 1.597 de euro pe metru pătrat), iar cele nou-construite au înregistrat un declin de -0,6% (de la 1.931 la 1.920 de euro pe metru pătrat).

Brașov:

În Brașov, Indicele Imobiliare.ro relevă, pentru luna septembrie, o scădere de -1,7% pe segmentul apartamentelor, de la nivelul de 1.656 euro pe metru pătrat util atins în august, până la 1.628 de euro pe metru pătrat.


O tendință de scădere a fost consemnată pe ambele segmente de locuințe. În ceea ce privește apartamentele noi, s-a constatat o depreciere de -1,4%, de la 1.779 la 1.754 de euro pe metru pătrat. Locuințele vechi, pe de altă parte, au înregistrat o scădere de -1,1% luna trecută, de la 1.529 la 1.512 de euro pe metru pătrat.

Cluj-Napoca:

Și Cluj-Napoca s-a conformat, luna trecută, tendinței general descendente a prețurilor: așteptările vânzătorilor s-au diminuat, aici, cu -1%, ajungând la 2.394 euro pe metru pătrat util (față de 2.418 euro pe metru pătrat în august). Apartamentele din blocurile vechi s-au ieftinit cu -0,7%. Acestea au ajuns să coste, în medie, 2.337 de euro pe metru pătrat (față de 2.354 de euro pe metru pătrat). Unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat un minus de 1%, de la 2.473 la 2.448 de euro pe metru pătrat.

Constanța:

În Constanța așteptările vânzătorilor s-au diminuat în prima lună de toamnă. Este vorba, mai exact, despre o scădere în cuantum de -3,2% față de august, de la 1.475 la 1.428 de euro pe metru pătrat util. Valoarea medie de listare pentru apartamentele vechi a consemnat un recul de -1,9%, de la 1.403 la 1.376 de euro pe metru pătrat. Prețul solicitat pentru locuințele nou-construite a consemnat o scădere de -3,4% (de la 1.579 la 1.526 de euro pe metru pătrat).

Iași:

Indicele Imobiliare.ro relevă o evoluție negativă pentru luna septembrie: apartamentele scoase la vânzare aici s-au depreciat, per ansamblu, cu -1,1%, ajungând astfel să coste, în medie, 1.325 de euro pe metru pătrat util (față de 1.340 de euro pe metru pătrat la finele lui august). Locuințele din blocurile vechi ale Iașiului au consemnat un recul de -1,4% în perioada analizată, de la 1.319 la 1.301 de euro pe metru pătrat. Apartamentele nou-construite au păstrat același trend de scădere, cu -1,1%, de la 1.356 la 1.341 de euro pe metru pătrat.

Timișoara:

În Timișoara așteptările vânzătorilor de apartamente s-au redus, per ansamblu, cu -0,8% în prima lună de toamnă, de la 1.471 la 1.459 de euro pe metru pătrat util. Pe segmentul locuințelor vechi a avut loc o scădere de -1% în perioada analizată, acestea ajungând să coste 1.431 euro pe metru pătrat (față de 1.445 euro pe metru pătrat în luna anterioară). Pe de altă parte, unitățile locative din cadrul noilor ansambluri rezidențiale au consemnat o creștere de 0,5%, de la 1530 la 1.538 de euro pe metru pătrat util.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.