Simonis despre înregistrarea cu Fritz: ”A învățat cele mai urâte, mizerabile și...

Simonis despre înregistrarea cu Fritz: ”A învățat cele mai urâte, mizerabile și putrede metehne ale unui sistem pe care-l credeam apus în România”

1
DISTRIBUIȚI

Președintele PSD Timiș, Alfred Sinomis, a declarat, astăzi, că în urma unui amendament pe care l-a depus opt milioane de lei, care urmează să fie folosiți pentru promovarea Timișoara 2023 au fost mutați de la Consiliul Județean Timiș către Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii.

” Teoria mea și a celor care m-au susținut a fost că, aceste sume fiind alocate pentru a promova evenimentele din Timișoara de pe tot parcursul anului, local, național dar mai ales internațional, ar fi nevoie de un for independent, o structură care să nu aibă mize mărunte, locale, să încerce să-și promoveze eventual propriul partid, propria persoană, și mai puțin orașul și titlul în sine.


De aceea acești opt milioane s-au transferat la asociație, prin Ministerul Culturii. Cei de la PNL am văzut că au fost foarte supărați pe acest lucru. E adevărat, există zvonuri în spațiul public conform cărora PNL și CJT ar fi încercat să negocieze contracte de presă locale și naționale, pentru ca în subsidiar, pe lângă promovarea Capitalei Europene ale Culturii, să se promoveze domnul Nica și alți candidați ai PNL”, a explicat Simonis.

Liderul PSD a comentat și înregistrarea publicată de PRESSALERT.ro în care Dominic Fritz spune că trebuie să știe de orice contract încheiat de o societate a primăriei cu presa și să se știe că totul se face cu aprobarea sa pentru a nu se contoriza la alții. ”Mi-a atras atenția reacția purtătorului de cuvânt al primăriei, care spunea că domnul primar este atacat prin metode securiste.Nu pot să nu remarc acest comportament de baron local al lui Dominic Fritz, care a învățat cele mai urâte, mizerabile și putrede metehne ale unui sistem pe care-l credeam apus în România. Credeam că acea generație care tranzacționa contractele companiilor din subordinea primăriei și CJ s-a încheiat. De asemenea, cred că există conotații penale în ceea ce domnul Fritz a spus în acea înregistrare. Încearcă să-și atragă foloase necuvenite prin promovare pe banii unei societăți care aparține de primărie. Dacă legal poate fi interpretat, din punct de vedere moral, acest partid care se erijează în a fi partidul transparenței iată că a luat ceea ce e mai urât de la o generație politică pe care o credeam apusă în România”, a declarat liderul PSD Timiș.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.