Un secol de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Povestea evenimentului care a încununat unirea tuturor provinciilor istorice românești cu Regatul României

Se împlinește sâmbătă un veac de la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Alba Iulia, un ceremonial care avea rostul de a încununa unirea tuturor provinciilor istorice românești cu Regatul României, după recunoașterea granițelor noului stat prin tratatele de pace încheiate cu țările învinse în Marele Război.

Încoronarea, prin care regele devenea „unsul lui Dumnezeu”, era deopotrivă un act simbolic al legăturii spirituale dintre biserică, stat și națiune și s-a hotărât imediat după încheierea tratatului de la Trianon cu Ungaria, care consfințea unirea ultimelor provincii românești – Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș – cu Vechiul Regat. Ea venea după ani grei de cumpănă, în care o parte a țării fusese ocupată și România era amenințată  să dispară ca stat, era răsplata primită după ani de jertfă pentru realizarea mult doritei uniri.

Deși german prin naștere și educație, Regele Ferdinand, supranumit „Cel Loial”, și-a respectat jurământul de „bun român și rege” depus la urcarea pe tron și a sprijinit dorința românilor de a participa la război alături de Antantă, iar Regina Maria a dat dovadă de o neasemuită energie și devotament atât în anii războiului, când a fost alături de soldați pe front, în spitalele de campanie unde a îngrijit răniții sau a refuzat să admită înfrângerea și capitularea țării, cât și după terminarea acestuia, prin demersurile diplomatice făcute la Londra și Paris, unde a susținut cauza românilor, contribuind la recunoașterea unirii tuturor provinciilor românești.

Catedrala Încoronării

În Regatul României, ceremonialul încoronării nu avea nici fastul nici tradiția încoronărilor din monarhiile occidentale, unde se respectau tradiții vechi de secole. Regele Carol I ceruse ca propria sa încoronare, care consfințea câștigarea independenței și proclamarea regatului, să fie cât mai simplă și mai sobră, iar coroana sa, ca simbol al suveranității statului, să fie făcută din oțelul unui tun cucerit la Plevna. Pentru încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria, s-a constituit în 1920 Comisiunea pentru Organizarea Serbărilor Încoronării Suveranilor, care avea să se ocupe de pregătirea festivităților.

La propunerea lui Nicolae Iorga, s-a construit Catedrala Încoronării de la Alba Iulia, chiar în vecinătatea catedralei romano-catolice, în care se află  și locul de veci al lui Ioan de Hunedoara, cel care înfăptuise pentru prima dată un front antiotoman creștin care cuprindea atât Transilvania, cât și Țara Românească și Moldova. Tot la Alba Iulia își făcuse intrarea triumfală și Mihai Viteazul, domnitorul care, pentru prima dată în istoria românilor, avea să se intituleze „din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei” și era locul în care avusese loc Adunarea Națională de la 1 decembrie 1918, care a decis desăvârșirea constituirii Regatului României Mari.

Piatra de temelie a catedralei, în care apar tablourile votive ale ctitorilor, Regele Ferdinand, supranumit „Întregitorul” și Regina Maria, a fost pusă în 28 martie 1921, a doua zi de Paști, construcția a fost terminată în același an, la 1 decembrie iar după ce a fost pictată, a fost sfințită în octombrie 1922, cu hramul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil.

Ceremonialul Încoronării

Ceremonialul încoronării primului Rege și a primei Regine a României Mari, de inspirație bizantină dar mai puțin grandioasă, a avut loc în 15 octombrie 1922 și a fost oficiat de mitropoliții Țării Românești, Moldovei, Ardealului și Basarabiei. Însemnele regale – coroanele și buzduganul – au fost sfințite, iar la ora încoronării, au bătut clopotele bisericilor din întreaga Românie. Regele Ferdinand și-a așezat singur pe cap coroana de oțel a unchiului său, Carol I, care are deasupra Crucea „Trecerii Dunării” , și care simboliza de acum înainte și unirea tuturor teritoriilor românești, iar apoi a așezat coroana de aur, inspirată din cea a Doamnei Despina, soția domnitorului Neagoe Basarab, pe capul reginei îngenuncheate.

Coroana celei mai iubite regine a României era din aur, în formă de floare de crin, decorată cu ornamente din aur, pietre semiprețioase și cu pandantive laterale de care sunt prinse câte trei lanțuri.  A fost semnat apoi actul comemorativ al Încoronării, „spre a chema binecuvântarea lui Dumnezeu asupra acestor mărețe fapte din care a ieșit România Mare…”. După festivitățile la care au luat parte 300  de invitați – capete încoronate dar și reprezentanți ai Franței, episcopi,  oficialități, generali și ambasadori – a urmat o paradă militară și o petrecere populară.

Serbările încoronării, care au durat trei zile, s-au desfășurat concomitent și la București, unde a avut loc o defilare a unui cortegiu care reconstituia cele mai semnificative tablouri de epocă, începând din antichitatea daco-romană până la Marea Unire și un banchet la care au participat 10.000 de primari din întreaga țară. După anii de prosperitate care au urmat, izbucnirea celui de-al doilea război mondial avea să ducă din nou la ocuparea unor întinse teritorii din România Mare, o parte din provinciile istorice românești fiind și astăzi sub stăpânire străină.

Surse foto: Arhivă, evenimentul istoric, casamajestatiisale.ro, muzeulcotroceni.ro, agerpres.ro, reginamaria.org, wikipedia.org, capodopere2019.ro