Ziua Mondială a Baletului, celebrată la Opera din Timișoara cu „Dancing Queen”

Ziua Mondială a Baletului, celebrată la Opera din Timișoara cu „Dancing Queen”

0
DISTRIBUIȚI

Ziua Mondială a Baletului va fi celebrată de opera timișoreană cu unicul spectacol de balet-rock al acesteia și unul dintre foarte puţinele spectacole de acest fel puse în scenă în România, „Dancing Queen. Povestea unei cariere”. Acesta va avea loc va avea miercuri, 19 octombrie, de la ora 19:00, după 22 de ani de la premieră, și este ultima reprezentație cu Alin Radu în rolul principal, balerinul care joacă rolul lui Freddie Mercury, după ce îndrăgitul artist timișorean a decis să se retragă.

„Freddy este rolul cu care am avut cel mai mare succes, a dat carierei mele un impuls major. Sunt un admirator al formaţiei Queen şi întotdeauna m-a fascinat personalitatea lui Mercury, iar acest spectacol m-a ajutat să înteleg în profunzime muzica şi cultura Queen, dar şi resorturile intime care l-au dus pe Freddie Mercury, un geniu incontestabil, în starea de a crea o astfel de operă. Am parcurs, cu acest spectacol, vârstele personajului, dar și vârstele mele în dans, a fost o aventură admirabilă, o continuă explorare artistică, reflexivă. Am decis acum că a vremea să fac, cu grație, un pas în spate, să mă retrag. Nu voi pleca din operă, aici e întreaga mea viață și carieră, voi continua să dansez în anumite spectacole, dar nu voi mai relua «Dancing Queen» și nu îmi voi mai asuma alte noi roluri solistice. Cred că e esențial să-ți alegi, la timp, inspirat și fără regrete, momentul retragerii, iar mie viața de balerin și scena operei mi-au dat tot ce-mi puteam dori.


Show must go on: este vremea colegilor mei tineri și talentați să fie în prim-plan”, mărturisește Alin Radu, după cei 27 de ani de carieră, în care a dansat în peste 50 de spectacole și a realizat mai multe coregrafii ale acestora. Alin Radu este și coregraful companiei Arte-Factum, unde a realizat coregrafia și mișcarea scenică a spectacolelor Erendira&bună-sa/remix, Dr. Faustus theater-concert și Dosztoievskij b@r/reopening. În 2009 a fost distins cu Medalia Meritul cultural, pentru merite deosebite în promovarea culturii și artei timișene.

„Dancing Queen. Povestea unei cariere” este o producţie a Teatrului din Meiningen din Germania, preluată de opera timișoreană în anul 2000, în regia Sabinei Wake, pe un libret realizat de Jens Neundorf. Longevitatea spectacolului s-a datorat atât interpretării balerinilor cât și pieselor celebre din repertoriul formației Queen.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.