Accident grav pe o șosea din Banat. O victimă a murit, alta...

Accident grav pe o șosea din Banat. O victimă a murit, alta este în stare gravă

0
DISTRIBUIȚI

Centrul Info Trafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a transmis că pe DN 6, la kilometrul 413+300 de metri, în zona localității cărășene Domașnea, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autocamion, care au intrat în coliziune frontală.

„În urma impactului au rezultat două victime din autoturism, dintre care o persoană a decedat, iar cealaltă a suferit leziuni grave, fiind transportată de urgență la spital.


Circulația rutieră se desfășoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliției, valorile de trafic fiind ridicate”, a transmis Centrul Info Trafic al IGPR.

ISU Caraș-Severin a intervenit la locul accidentului prin Detașamentul Caransebeș, cu o autospeciala pentru stins incendii cu modul descarcerare și prim-ajutor, o ambulanță SMURD, o autospecială pentru descarcerare, sprijinite de două ambulanțe SAJ.

„În urmă cu puțin timp, pe DN 6, în afara localității Domașnea, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane și rănirea alteia, în următoarele împrejurări: În timp ce un conducător auto conducea un autoturism în direcția Băile-Herculane- Caransebeș, pe DN 6, la km 413+300 m, în afara localității Domașnea, în condiții de carosabil umed, curbă deosebit de periculoasă la dreapta și drum în rampă, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, pătrunzând cu autoturismul pe contrasens, unde a intrat frontal într-un ansamblul de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă. În urma accidentului a rezultat decesul pasagerei dreapta față și rănirea conducătorului autoturismului, care a fost transportat cu Ambulanța la spital. Conducătorul ansamblului de vehicule a fost testat cu aparatul etilotest rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.