Aquatim a anunţat azi noi întreruperi în furnizarea apei din cauza unor avarii.
Până la ora 15, apa e întreruptă pentru clienţii de pe străzile Alpiniștilor, Recoltei, Aleea Cristalului, Aleea Sănătăţii, Martir Angela Sava, din Timişoara, precum și pentru cei din Ivanda.
De asemenea, aşa cum era anunţat deja, apa e întreruptă până la ora 16, la Dragşina, pentru lucrări de spălare a reţelei de distribuţie. În timp ce la Şipet, până la ora 12, deoarece sunt lucrări de mentenanţă.
Mâine, la Giarmata, sunt lucrări de conectare conducte, iar prin urmare apa e întreruptă pe strada Benecului între orele 10-13.
Consumatori fără apă caldă şi căldură în mai multe zone ale Timişoarei
Colterm a anunţat defecţiuni care afectează mai mulţi clienţi.
Până la ora 14, la punctul termic 91, cei arondați străzilor: Aleea Icar, Aștrilor, Azurului, Orion, Sirius, Bv. Sudului, în total un număr de 29 branșamente; Nu vor avea apă caldă şi căldură.
Iar până la ora 16, serviciile nu vor funcţia pentru punctele termice 81, 82, 83, sunt afectați consumatorii arondați străzilor: Calea Șagului, Hebe, Iris, Liviu Rebreanu, Luceafărului, Martir Gh. Cruceru, Intrarea Munților, Săgeții, Castanilor, Martir O. Țintaru, Intrarea Iederei, Aleea Inului, Izlaz, Intrarea Mierlei, Mureș, Gh. Musicescu, Intrarea Râului, Viitorului, Zarand, Hărniciei, Ana Ipătescu, Plantelor, Sabinei, Onoarei, în total un număr de 178 branșamente.