Bărbat trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce a bătut...

Bărbat trimis în judecată pentru tentativă de omor, după ce a bătut și înjunghiat o altă persoană în fața unui club

0
DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a unui bărbat acuzat de „tentativă de omor” şi de „portul sau folosirea fară drept de obiecte periculoase”.

„Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că în noaptea de 09/10.09.2022 inculpatul Ş.R.D.


a purtat un cuţit asupra sa în timp ce se afla în interiorul unui club din municipiul Deva, după care, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, în jurul orelor 01:40, în timp ce se afla în faţa clubului respectiv, i-a aplicat persoanei vătămate S.D.C. lovituri de mare intensitate cu pumnii şi picioarele în zona capului şi a corpului, în urma cărora aceasta a căzut la pământ, după care a înjunghiat-o pe persoana vătămată de 2 (două) ori în zona superioară a membrului inferior drept, în urma agresiunii persoana vătămată suferind leziuni care necesită pentru vindecare 28-30 zile de îngrijiri medicale şi i-au pus în primejdie viaţa”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

Rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, au fost trimise Tribunalului Hunedoara, spre competentă soluţionare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.