Campioana CFR Cluj şi Dinamo, întâlnite în decurs de trei zile de...

Campioana CFR Cluj şi Dinamo, întâlnite în decurs de trei zile de CSC Dumbrăviţa. Stan: „Va fi o strategie exact inversă”

0
DISTRIBUIȚI
Foto: cscdumbravita.ro

CSC Dumbrăviţa se pregăteşte pentru al doilea meci din faza grupelor Cupei României. La fel ca şi în eşecul sever înregistrat cu Rapid (scor 1-4), alb-verzii vor juca joi pe terenul adversarei într-un meci considerat acasă. Misiunea se anunţă aproape imposibilă în condiţiile în care numele oponentului e CFR Cluj, campioana la zi şi singura formaţie din ţară rămasă în eurocupe în acest sezon. Mai multe, la finele săptămânii alb-verzii joacă tot departe de „sediu”, în campionat cu Dinamo.

„Jucăm cu campioana României, un meci de care trebuie să ne bucurăm.


Asta ar fi în linii mari. Nu știu cât de bine pică pentru noi acest meci. Am anticipat prost la meciul cu Rapid, când am zis că ne va prinde bine la capitolul experiență. După părerea mea, s-a întâmplat exact pe dos, ne-am luat un pic nasul la purtare și ne-am văzut mai fotbaliști decât suntem. De aceea, nu aș vrea să anticipez dacă e de bun augur sau nu meciul acesta, cu CFR Cluj. Exact cum am spus după săptămâna meciului cu Rapid, că probabil n-am făcut strategia corectă, de această dată abordăm altfel situația și cele două meciuri pe care le avem în această săptămână, joi cu CFR și duminică cu Dinamo. Va fi o strategie exact inversă față de atunci”, a declarat Cosmin Stan, tehnicianul dumbrăviţenilor.

„Pentru mine, ca antrenor, un duel cu campioana ultimilor cinci ani din România e o mare mândrie. Indiferent de ce se întâmplă joi, e o mare mândrie că am posibilitatea să întâlnesc un asemenea adversar. Sper ca și pentru jucători să fie o mare mândrie meciul cu CFR Cluj”, a mai spus Stan.

Acesta nu poate miza pe Călin Toma (menajat) şi portarul Trifon (luxaţie deget), în timp ce Zurbagiu e incert.

Timişenii vor juca în Gruia joi, de la ora 18.15 (joc televizat pe Digi Sport, Orange Sport și Prima Sport. La finele săptămânii urmează apoi o deplasare dificilă pentru alb-verzi în campionat, la Giurgiu, unde vor întâlni duminică, de la ora 11, Dinamo.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.