Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a anulat licitația pentru desemnarea administratorilor...

Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a anulat licitația pentru desemnarea administratorilor cimitirelor din Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Vceprimarul Cosmin Tabără a anunțat că CNSC (Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor) a anulat licitația pentru desemnarea administratorilor cimitirelor aflate în responsabilitatea Primăriei Timișoara.

„S-a ajuns la asta deoarece una dintre firmele care administra unele cimitire a contestat dosarul de licitație la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, iar CNSC a admis contestația, așa că documentația de licitație trebuie schimbată! Din 30 iunie până acum puteam avea societățile desemnate care să se ocupe de funcționarea acestor locuri așa cum trebuie. Mai bine de un an am discutat dacă să le scoatem la licitație sau să le dăm în administrarea unei societăți din subordine. Repet ce am mai spus: administrarea privată este soluția cea mai bună raportată la Primăria noastră, dar această administrare să fie făcută pe un plan, cu responsabilitate, cu obligații clare pentru ambele părți și, foarte important, contractul să fie urmărit pentru a evita orice abatere de la clauzele lui. Am propus ca și termen pentru administrare o perioadă de 3 – 5 ani, ținând cont de faptul că noi solicităm si obligația noului administrator de a face investiții, de a plăti servicii și utilități, astfel trebuind să existe și posibilitatea acestuia de a-și amortiza investiția.


După luni de tergiversare, în care am cerut opinia tuturor consilierilor locali (implicându-se doar unul, din păcate), s-a modificat propunerea mea inițială, și a Biroului Cimitire, perioada pentru care se intenționa scoaterea la licitație dorind-se a fi de un an de zile. Nu am fost de acord, într-un final acceptându-se să le scoatem la licitație pentru o perioadă de 2 ani, timp puțin raportat la cheltuielile obligatorii. Chiar dacă am spus de pe atunci că nu e optim și nici legal, s-a convenit să mergem pe doi ani deoarece eu realizam că suntem în mare întârziere… În 30 iunie expiraseră celelalte contracte”, a scris Cosmin Tabără pe pagina sa de Facebook.

„Trebuie să se înțeleagă că legea e lege și nu poate fi interpretată după cum se ambiționează unul sau altul. Solicit de urgență revenirea la caietul de sarcini inițial, așa cum a fost lucrat de Serviciul Patrimoniu, biroul cu atribuții pentru a putea fi acoperite aceste servicii! Dosarul pentru licitație trebuie readus la forma cerută și acceptată de lege, timp în care noi trebuie să gândim că demararea proiectului unui nou cimitir este obligatorie, în condițiile actuale, cimitirele existente având un grad de ocupare de peste 98%! Personal, am susținut și susțin un astfel de demers care este urgent pentru Timișoara”, mai spune mesajul viceprimarului.

Cosmin Tabără a avut în primul an și jumătate de mandat în subordine și Direcția Patrimoniu, în responsabilitatea sa fiind și cimitirele, însă aceste atribuții i-au fost luate de primarul Fritz în această vară.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.