
Dascălu Florea, fostul director al Direcției de Întreținere Drumuri Naționale și Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), făcea orice pentru a rezolva problemele celor care-i dădeau șpagă, reiese din dosarul aflat acum pe rolul Tribunalului Arad după ce DNA Timișoara l-a trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupție.
Discuțiile interceptate de anchetatori au scos la iveală că Dascălu a intervenit inclusiv la conducerea DRDP Timișoara pentru ca denunțătorul, Marius Cosma, patronul firmei Tradeco Holding SRL, să primească lucrări suplimentare de tăiere a lăstărișului de pe marginea drumului. O prima intervenție a fost făcută de directorul din CNAIR în luna mai, la scurt timp după ce a primit un plic cu 10.000 lei, pe terasa unui hotel din Ineu, județul Arad, acesta sunând-o pe Nicoleta Pordea, directoarea direcției.
Dascălu Florea: Nicol, vezi că eu sunt pă la tine pă teritoriu pe aicea într-o…revizie specială
Pordea Nicoleta: Da
Dascălu Florea: Pă la Arad pe aici…la o partidă. Și am văzut că nu prea-i…tăiată iarba pă aicea, poate dai și tu niște comenzi
Pordea Nicoleta: Da, sigur, sigur!
Ulterior, directorul de la CNAIR i-a promis omului de afaceri că-i va trimite toate informațiile din caietele de sarcini pentru licitațiile următoare pentru activități de estetică rutieră, pentru a-i crea acestuia un avantaj.
Ulterior, Dascălu i-a transmis de cinci ori informații confidențiale, nedestinate publicului, inclusiv pentru direcțiile de drumuri Craiova și Brașov.
Când denunțătorul s-a plâns că a primit prea puțin de lucru, directorul de la CNAIR a intervenit imediat și a cerut directorilor să suplimenteze lucrările, iar când i s-a spus că nu mai sunt bani, le-a cerut să facă noi cereri și vor primi. Așa reiese din dialogul purtat de Dascălu cu directorul DRDP Timișoara.
Pordea Nicoleta: Alo !
Dascălu Florea: Ce faci domnișoară?
Pordea Nicoleta: Sunt în concediu…
Dascălu Florea: Bravo ! Și io tot în concediu, da uite că tot mă preocupă, soarta, țării. Auzi, tu nu i-ai dat lu prietenu ăsta a meu cantități la iarbă, mă, să cosească?
Pordea Nicoleta: Cum să nu? și o și cosit. Pe toată.
Dascălu Florea: Păi … păi na, mai dăi, că el e disponibil.
Pordea Nicoleta: Nu mai am bani.
Dascălu Florea: Păi cere și ți se va da !
Pordea Nicoleta: Am cerut !
Dascălu Florea: Unde i-ai cerut?
Pordea Nicoleta: Păi nu v-am făcut atunci hârtie și v-am cerut șaizeci și mi-ați dat cinșpe..?
Dascălu Florea: Bine, mai dă-mi odată că vineri sunt la birou.
Pordea Nicoleta: Binee !
Directorul din CNAIR a făcut intervenții similare și la directorul de la DRDP Cluj, ulterior spunându-i denunțătorului ”Da tu sună-mă când mai rămâi în pană așa ! Îi iau pă ăștia în p..lă, le dau bani, că io le dau, dă-i drecu de aici!”, iar după o altă intervenție în care l-a recomandat pe denunțător ca ”prietenul meu”, directorul din CNAIR l-a îndemnat din nou ”Băga-mi-aș p..la-n gura lui! Să mă suni de-acuma-n-coace! Păi nu-i dau eu în pix bugetul și cu banii ?”.
Audiați, atât Dascălu, cât și directorii regionalelor de drumuri au recunoscut discuțiile purtate și intervențiile făcute.
da, ar fi tare pacat daca se trezesc astia „slujbasi publici” intr-o zi asa singuri pe strada si brusc nu mai sunt singuri, ci au o caramida lovita in cap