Pompierii militari arădeni au fost solicitați. în această dimineață, să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la fabrica de încălțăminte din orașul Sebiș.
La sosirea echipajelor incendiul se manifesta cu flacără deschisă la un utilaj folosit pentru a injecta spumă în timpul procesului de fabricare a încălțămintei.
Exista riscul de extindere la restul utilajelor din fabrică. Intervenția promptă a pompierilor a făcut că incendiul se fie localizat și lichidat în limitele găsite.
În urma incendiului a ars utilajul industrial, iar pereții din încăperea în care se afla acesta s-au degradat.
Două persoane care se aflau în interiorul fabricii în momentul producerii incendiului s-au autoevacuat în condiții de siguranță înainte ca forțele de intervenție să ajungă.
Acestea nu au necesitat îngrijiri medicale. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.