
O casă din municipiul Arad a luat foc iar o femeie a fost captivă în interior.
Pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul care a cuprins o încăpere.
Incendiul s-a manifestat la o locuinţă de pe strada Rozelor, din Arad. Pompierii militari ai Detașamentului Arad au intervenit de urgenţă cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială cu modul pentru descarcerare și două echipaje SMURD.
O femeie în vârstă de 76 de ani, rămasă înăuntru, a fost salvată și preluată de echipajul medical SMURD TIM, fiind conștientă și cooperantă, dar aceasta a refuzat transportul la spital.
În aceste momente se acționează pentru îndepărtarea efectelor negative ale incendiului care s-a manifestat pe o suprafață de aproximativ 20 de metri pătraţi. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit produs la tabloul electric.