INTERVIU Emeric Imre: La concertele mele vin cei care și citesc ceva,...

INTERVIU Emeric Imre: La concertele mele vin cei care și citesc ceva, oamenii care mai cred într-o viață normală

0
DISTRIBUIȚI

La sfârșitul săptămânii trecute iubitorii de muzică folk și poezie au avut parte de un concert de zile mari susținut de Emeric Imre Trio, care le-a oferit celor prezenți două reprize muzicale cu ștaif, periplul printre cântecele pline de șarm ale binecunoscutului artist fiind condimentat cu o serie de povești pline de har. Alături de Emeric Imre s-au aflat Marius Roje și si Jimi el Laco, iar intervențiile sonore ale acestuia din urmă au contribuit din plin la succesul serii.

În cele ce urmează am realizat un interviu cu Emeric Imre, clujeanul care a debutat la Cenaclul Flacăra, în cadrul căruia am aflat care este spectatorul obișnuit care vine la concertele sale și amănunte inedite despre următorul album al artistului, care va beneficia de o serie de colaborări cu nume consacrate din spectrul muzical autohton.

– Știu că în Armată ai fost la Timișoara și ai cântat în ansamblul Casei Armatei. Ce amintiri ai din acea vreme?

– Am făcut armata la tancuri, pe Calea Girocului, în 1984, și îmi amintesc că primeam învoire după ora 15:30 să vin la Casa Armatei, unde cântam cu vioara și chitara. Ansamblul era condus de domnul Căldăreanu, un profesionist desăvârșit. Cântam muzică populară și am avut concerte de succes prin județ…

– Ai amintit pe parcursul concertului tău din Timișoara că nu cânți la nunți. De ce?

– Oamenii merg la nuntă să se distreze și să danseze. Nu mă duc eu la nuntă să cânt… nu vreau ca oamenii să se uite ca la felul cinci. E alt scop acolo. Am foarte multe cerințe, sunt mulți miri care-mi iubesc muzica și m-au chemat la diverse evenimente de acest gen. E drept… am cântat la câteva nunți …dar doar la prieteni foarte apropiați.

– Asta și pentru că nu cânți cover-uri, nu-i așa?

– Da. Eu nu cânt cover-uri. De ce nu? Pentru că am muzica mea, nu apuc să cânt tot ce compun eu, ăsta e formatul meu…

– Care mai e rolul muzicii folk în 2022?

– Rolul e același care a fost dintotdeauna. Folkul a fost un gen protestatar… care își dorea să oprească războiul din Vietnam, să creeze o lume mai bună. Asta încercăm și acuma. Sper să avem puterea să salvăm ce se mai poate salva. Condițiile sunt la fel de grele și acuma… ca și mai demult. Luptăm împotriva necurățeniei lumii și încercăm să facem o lume mai bună.

– Cum arată muzica folk românească în vremurile noastre?

– Începe să se miște un pic… și e îmbrăcată cu orchestrații. Care-s importante. E din ce în ce mai greu să cânți singur cu chitara…la cât de repede se mișcă tehnica în zilele noastre. E drept, mai cânt și singur dar îmi place mult formaula de trio… și ori de câte ori e posibil din punct de vedere financiar cântăm așa. Pe de altă parte ne mulăm și la condiții. Folkul este o muzică de nișă și…noi nu suntem toată ziua pe radiouri. Nu facem tone de bani din showbiz, ne adaptăm.

– Care e mesajul pieselor tale și cât de mult contează marketingul muzical în zilele noastre?

– Eu cred că cel mai mult contează mesajul.


E drept, mesaj fără marketing…nu se poate. Dar degeaba ai marketing de nota zece și nu spui nimic. Mesajul meu… e armonia muzicală…melodicitatea pieselor. Bineînțeles asta trebuie îmbrăcată cu versuri. Fără poezie nu merge folkul. E drept, în zilele noastre se citește tot mai puțin…dar măcar prin muzică ne dorim să0i îndemnâm pe oameni să ajungă la poezia bună. Aia care chiar spune ceva, scrisă de poeți adevărați. Și…mai scriem și noi poezie…

– Pregătești de ceva vreme deja un nou album. Ce ne poți spune despre acest disc?

– Pregătesc cel de-al cincelea album al meu care deocamdată are titlul provizoriu de „Sanctuar cu prieteni”. Este un mesaj …cu cei care cântă live. Nu mă interesează cei care nu cântă cântă pe viu. Dar nu mi se pare fair play. Ca artist trebuie să demonstrezi. Poți intra într-un studio și să reciți o poezie, dar pe scenă lumea aplaudă cântecul, nu cum te miști. Dacă vrei să aplauzi cum se mișcă cineva…mergi la un spectacol de balet. Albumul e o odă dedicată prieteniei. Am onoarea să am alături de mine pe acest disc prieteni pe care îi iubesc și îi respect. Cum ar fi Adrian Naidin, Ada Milea, Narcisa Suciu, Florin Chilian, Dinu Olărașu, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi… trebuia să fie și regretatul Victor Socaciu – probabil cântecul ăsta o să-l cânt singur… poate și Laurențiu Cazan și Ștefan Bănică oameni pe care îi știu de-o viață. Îmi doresc ca până-n primăvara anului viitor să scot acest album.

– Cum arată spectatorul care vine la concertele tale?

– Este un fan care nu are vârstă. Vin copii și tineri, dar și mai în vârstă. Vin cei care și citesc câte ceva. Oamenii care mai cred într-o viață normală. Ce-nseamnă normalul comun în zilele noastre? E viața aceea în care ieși cu prietenii să te vezi face to face la un pahar de vin, nu doar comunici prin mesaje de whatsapp sau telefon.

– Există diferențe între publicul din Timișoara și cel din Iași, de exemplu?

– Nu există public diferit. Sunt la fel de frumoși oamenii… iubesc muzica și de aia și vin. Poate că în unele locuri e mai numeros …dar asta depind de condiții și promovare.

– În țara noastră sunt tot mai puține locuri speciale unde se poate cânta. Mulți cântă în pub-uri. Există vreo soluție la această problemă?

– Da, așa e, dar să nu uităm că și Beatles au cântat în pub. Se poate cânta oriunde. Din păcate căminele culturale din România au directori numiți politic, care nu fac nimic și își iau salariul. Nu fac nimic pentru cultură. Mai există și problema asta cu programul de la nouă la cinci pe care l-am adoptat și noi și care transformă oamenii în roboței. Mergi stresat la muncă, ajungi seara la șapte acasă și singura ta distracție e grătarul de weekend. Nu mai ai chef de o ieșire la filarmonică. O altă problemă e și cu concertele gratuite făcute de autorități, care au îndepărtat lumea de la concerte. Omul anului 2022 este subtil înregimentat politic și transformat în roboțelul de care oamenii aceștia au nevoie.

– Înseamnă că roboțelul ăsta vine și la concertele lui Emeric Imre…

– Nu. Roboțelul care vine la concertele noastre e fără telecomandă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.