Iohannis: E posibil ca decizia privind aderarea României la spațiul Schengen să...

Iohannis: E posibil ca decizia privind aderarea României la spațiul Schengen să fie amânată

0
DISTRIBUIȚI

„Dacă din varii motive nu vom reuși până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată”, spune Klaus Iohannis despre aderarea României la spațiul Schengen.

„România e pregătită de 11 ani. Acest lucru a fost demonstrat acum 11 ani. Totuși, anii au trecut și am reluat cu insistență solicitările pentru a finaliza acest demers. Au existat în spațiul european câteva solicitări care se refereau la noi. Una a fost să fie terminat, finalizat procesul MCV, lucru care s-a întâmplat ieri, când Comisia Europeană a decis că s-a terminat MCV, fiindcă România a a atins toate obiectivele. A doua chestiune a fost ridicată de mai multe voci – oare România mai e pregătită să adere la Schengen? A existat o misiune de evaluare la care au fost experți. Au venit, au verificat și au scris un raport nu pozitiv, ci foarte pozitiv. S-a dorit pe anumite sectoare încă o aprofundare a acestei verificări. Raportul este foarte pozitiv – îndeplinim toate, toate cerințele”, spune Klaus Iohannis.

El a afirmat că, între timp, „au mai apărut politicieni care au probleme cu migrația”.

„Românianu a fost, nu e și nu va fi o țară care generează migrația sau permite migrația necontrolatră.


Am auzit și eu că partea austriacă a venit cu niște date care, după părerea noastră, trebuie să fie foarte atent verificate. Repet, prin România nu a existat, nu există și nu va exista un flux migratoriu necontrolat. Noi știm de unde vin migranții și pe unde trec și în discuții între experți aceste lucruri vor fi explicate și părții austriece. Nu prin România vin acești migranți. Ruta balcanică e problematică. Noi am luat toate măsurile. România nu e parte a rutei balcanice de migranți. România are potențial, are capacitatea de a veni în sprijinul austriecilor pentru a domoli acest flux”, adaugă șeful statului.

El precizează că ministrul de Interne, Lucian Bode, va merge la Viena „să aibă întâlniri tehnice, clare cu omologul de acolo”.

„Cred că s-a vehiculat prea repede termenul de 8 decembrie ca termen final. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată. Interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul la Schengen. Nu e util să forțăm un vot care nu este, poate, cel așteptat. Șansele României sunt relativ bune. Sunt state membre care mai au întrebări pentru noi, pentru sistemul Schengen… Sunt întrebări legitime și noi suntem pregătiți să dăm răspunsurile. (…) Este de dorit ca până la Consiliul JAI întrebările să primească răspuns. (…) Dacă din varii motive nu vom reuși până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni până când toată lumea va fi convinsă că nu suntem o vulnerabilitate”, încheie șeful statului.

Iohannis se află într-o vizită oficială în Republica Letonia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.