„Leii din Banat” i-au ţinut pe alb-roşii la distanţă. SCM Timişoara a...

„Leii din Banat” i-au ţinut pe alb-roşii la distanţă. SCM Timişoara a bătut-o clar pe Dinamo

0
DISTRIBUIȚI
Foto: Leii din Banat – Baschet SCM OHMA Mozzart Bet Timişoara (arhivă)

SCM Timişoara nu a avut probleme în jocul din această seară din Liga Naţională la baschet masculin, contra lui CS Dinamo Bucureşti. Alb-violeţii au controlat ostilităţile în sala „Constantin Jude” iar pe final diferenţa putea fi umilitoare pentru oaspeţi, s-a încheiat 91-74 în favoarea „leilor”.

Primul sfert a arătat deja o direcţie a întâlnirii, fiind câştigat de timişoreni cu 26-19.


„Leii” s-au impus şi în cel de-al doilea (22-20), având astfel un avantaj bun, de nouă puncte la pauză. Ecart care nu avea decât să se mărească pe fondul jocului solid al lui Djokovic în special şi a reuşitelor de la distanţă. 18-13 a fost scorul sfertului 3, care i-a făcut pe elevii lui Dragan Petricevic să fie şi mai dezinvolţi. În ultima pătrime a jocului s-a pus doar problema scorului final. Diferenţa maximă dintre cele două adversare crescând constant în favoarea gazdelor, până la +21 (87-66), pe final marcând şi puştiul R. Stanciu.

Sârbul Ilija Đoković a fost în zi de graţie, reuşind reuşind 29 de puncte, în double double cu cele 11 assist-uri. A fost urmat la capitolul puncte, dintre colegi, de: Gajic (19 pt.), Mirkovic 11, Lazar 8, Kesar 6, Năsturescu 5, Maticiuc 6, McClellan 4, R. Stanciu 2, E. Petrescu 1. Pentru oaspeţi principalul realizator a fost Donte Ingram, cu 14 puncte.

Pentru SCM, care a ajuns la patru victorii din cinci meciuri în Grupa B, la fel ca Oradea, urmează duminică, 26 noiembrie, de la ora 18 (Digi) o deplasare la altă bucureşteană – Steaua.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.