Metoda tupeistă prin care un bărbat cu mandat de arestare a vrut...

Metoda tupeistă prin care un bărbat cu mandat de arestare a vrut să fugă din România

0
DISTRIBUIȚI

 

Polițiștii de frontieră de la punctul de tecere a frontierei de la Cenad au prins, în urmă cu două zile, un bărbat care încerca să fugă din țară.


Pasager într-un autoturism înmatriculat în Germania, acetsa a prezentat la controlul de frontieră o carte de identitate românească. Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul era fals.

”În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că persoana este cetățean din România și intenționa să ajungă în mod fraudulos într-un stat din Spațiul Schengen pentru că avea emis, pe numele său, un mandat de arestare preventivă, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”. se arată în comunicatul Poliției de Frontieră Timiș.

Urmăritul a fost predată unui echipaj din cadrul IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.