Ministerul Sănătății, proiect pentru modificarea modului în care pacienții pot fi vizitați...

Ministerul Sănătății, proiect pentru modificarea modului în care pacienții pot fi vizitați în spitale

0
DISTRIBUIȚI

Potrivit proiectului lansat în dezbatere de Ministerul Sănătății, accesul vizitatorilor la pacienții internați în spitalele publice va fi limitat la 30 de minute.

Conform proiectului, programul de acces al vizitatorilor se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15:00 – 20:00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10:00 – 20:00, iar durata vizitei este limitată la 30 de minute.

Astfel, în saloanele cu un număr de cel mult 3 paturi va fi permis accesul unui vizitator/pacient, putând fi vizitat un pacient în același timp, iar în saloanele cu un număr mai mare de 3 paturi va fi permis accesul unui vizitator/pacient, putând fi vizitați maximum doi pacienți în același timp.

„În cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei de risc efectuate de către DSP, în secțiile/compartimentele fără risc programul de vizită poate fi limitat la maxim 15 minute, iar în secțiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală programul de vizită poate fi suspendat. Programul de vizită la nivelul unității sanitare poate fi suspendat în situațiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic crescut, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în referatul care însoțește proiectul de ordin.

În timpul vizitei, vizitatorii au obligația să poarte echipament de protecție adaptat în funcție de gradul de risc al secției, care va fi asigurat în mod gratuit de către unitatea sanitară, și să respecte instrucțiunile personalului unității sanitare privind măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor.

„Pentru facilitarea comunicării informațiilor prinvind starea de sanaatate a pacientilor internați, la internare, unitatea sanitară alocă fiecărui pacient un cod numeric unic care va fi comunicat aparținătorilor.


Furnizarea telefonică către aparținători a informațiilor despre starea de sănătate a pacientului se face numai după confirmarea codului numeric unic”, se mai arată în referat.

În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentului ordin, unitățile sanitare vor fi obligate să elaboreze proceduri și să implementeze un sistem de informare a aparținătorilor pacienților, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului, să fie comunicate aparținătorilor, telefonic sau prin sms, la cerere, următoarele informații:
– secția/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul,
– numele medicului curant și
– numărul de telefon apelabil pentru informații despre starea de sănătate a pacientului, cu respectarea drepturilor pacientului.

Vizitarea pacienţilor în secţiile/compartimentele de terapie intensivă este permisă zilnic.

„În cazul pacienţilor în stare critică sau terminală, indiferent de secţia/compartimentul în care aceştia sunt internaţi, aparținătorii au dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de oră. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment permit acest lucru, se poate asigura prezenţa permanentă lângă pacient a unui singur aparținător, cu acordul medicului curant. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment nu permit accesul permanent, se va asigura accesul într-un spaţiu de aşteptare, în apropierea secţiei/compartimentului”, se mai arată în referat.

De asemenea, în cazul pacienţilor internaţi care au un grad redus de mobilitate, accesul unui însoțitor poate fi permanent, cu respectarea măsurile interne de prevenire a transmiterii infecțiilor associate asistentei medicale.

„În cazul copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre aparținători, dacă se solicită acest lucru, iar în cazul copiilor până la 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru. În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul şefului de secţie/coordonatorului de compartiment”, mai susțin inițiatorii proiectului.

Spitalele au obligația de a afișa programul de vizite la toate intrările în unitatea sanitară, în mod vizibil și accesibil vizitatorilor, precum și pe site-ul unității sanitare.

Foto: Arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.