O nouă ediție a Festivalului „Tradiții la Români”, cu invitați de marcă,...

O nouă ediție a Festivalului „Tradiții la Români”, cu invitați de marcă, la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI
Liliana Laichici

Festivalul Național de Folclor „Tradiții la Români” aduce la Timișoara, în 9 și 10 noiembrie, cei mai renumiți soliști, sute de dansatori și folclor autentic bănățean, maramureșean și moldovenesc, cei mai îndrăgiți interpreți de muzică populară, ansambluri de renume din Timișoara, Baia Mare și Iași și sute de dansatori, cu celebre „bijuterii” coregrafice precum „Fecioreasca rară” din satul Retiș, „Purtata la învârtită” sau jocuri din Valea Hârtibaciului, atât de îndrăgite de iubitorii tradițiilor și ai muzicii populare.

Cea de-a IX-a ediție a festivalului, organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, va începe miercuri, 9 noiembrie, de la ora 18:30, cu un recital susținut de renumiți interpreți ai cântecului românesc: Liliana Laichici, Ramona Vița, Stana Stepanescu, Georgiana Vița, Adrian Stanca, Dumitru Teleagă, Ciprian Roman, Ciprian Pop, Bogdan Toma și Alin Didraga, acompaniați de orchestra ansamblului profesionist „Banatul”, condusă de dirijorul Sebastian Roșca. Coregrafia poartă semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu, iar „Sorocul”, „Jocul salbelor de la Ciuchici”, „Ardeleana lui Ioane de la Cornereva”, brâuri și jocuri de doi de pe Valea Bistrei și jocuri de pe Valea Șieului reprezintă câteva dintre momentele coregrafice pregătite pentru acest spectacol de dansatorii ansamblului profesionist „Banatul”.


În premieră, publicul va putea urmări Jocuri din Valea Hârtibaciului, formația de tineret a ansamblului prezintă jocuri de pe Valea Almăjului, a căror coregrafie poartă tot semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu, iar „Fecioreasca rară din satul Retiș”, „Purtata la Învârtită”, „Hațegana sau Învârtita Deasă” sunt jocuri din zona etnografică a Sibiului care au fost incluse în repertoriul festivalului.

În cea de-a doua zi, de la ora 18:30, festivalul continuă la Timișoara Convention Center cu folclor din trei reprezentative zone etno-culturale: Banatul, cu ansamblul „Timișul” și invitații săi, Andreea Voica, Petrică Miulescu Irimică și Dana Gruescu, dirijor Deian Galetin, coregrafia Toma Frențescu, instructori coregrafi Maria Topciov și Ciprian David; Moldova, cu ansamblul artistic profesionist „Constantin Arvinte” al Consiliului Județean Iași și invitații Bălan Andrei, Simona Vasilica Mazăre, Constantin Bahrin, Martinică Claudia și Liță Andrei, coregraf Petre Șușu; Maramureșul va fi spectaculos reprezentat de îndrăgiții soliști Florentina și Petre Giurgi, invitați în festival cu un recital.

Spectacolele celor două zile de festival vor putea fi urmărite online pe Ansamblul Profesionist Banatul – Oficial | Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.