Politehnica Timişoara riscă o interdicţie la transferuri în iarnă din cauza unei...

Politehnica Timişoara riscă o interdicţie la transferuri în iarnă din cauza unei situaţii stupide

0
DISTRIBUIȚI

Pe lângă problemele din clasament în Liga 2, Politehnica Timişoara s-ar putea confrunta şi cu o interdicţie la transferuri în următoarea „fereastră”. Problema se trage de la folosirea de către bănăţeni în vară, la un turneu amical din Franţa, a două junioare, surori gemene, legitimate la acea vreme la ACS Kids Tâmpa Braşov. Managerul secţiei feminine, Mirel Albon, consideră că decizia ar fi absurdă, căci la momentul în care s-ar fi produs neregula, clubul feminin nici măcar nu activa în structura SSU Politehnica Timişoara SA. Clubul aşteaptă acum motivarea deciziei pentru a face recurs.

Comisia de Disciplină şi Etică a FRF a dat azi o decizie care a pus în gardă tot clubul alb-violet. Art. 83.14 din RD al FRF, cel indicat la sancţiuni de către comisie, are următorul text: „Acceptarea la stagiile de pregătire sau la antrenamente ori folosirea în jocurile amicale a unui jucător legitimat la alt club, fără acordul scris al conducerii clubului unde jucătorul este legitimat, se sancţionează cu interzicerea dreptului de a efectua transferuri de jucători pentru o perioadă de transfer”. De asemenea, pe lângă interzicerea la transferuri CD a dat şi o amendă de… 85 de lei clubului. Deşi problema a apărut la nivel de junioare, conform hotărârii în discuţie ea afectează întreg clubul. La feminin, Poli e pe 1 şi luptă pentru titlul naţional, la masculin se plănuia o remaniere în iarnă, alb-violeţii fiind în „B”, pe poziţia a 20-a.

Jucătoarele în discuţie sunt gemenele Aida şi Ariana Bucşa. În vara trecută sub denumirea Politehnicii două echipe de junioare au participat la un turneu în Franţa, unde au jucat cu echipe precum Nantes, Lyon şi PSG. Mirel Albon, care a fost la rândul lui reclamat separat de Kids Tâmpa, explica în legătură cu litigiul că „l-am sunat pe domnul Văduva, de la Kids Tâmpa să îl rog să le lase cu noi la Dirinon (Franţa) – a zis că nu le lasă. Am sunat-o pe mama fetelor să-i spun că nu le putem lua, după care mama fetelor m-a sunat peste o săptămână şi mi-a spus că a avut o discuţie cu dl. Văduva şi acesta a zis că el nu le poate opri, dar dacă pleacă el nu le mai primeşte la club. Doamna mi-a spus că în condiţiile astea vrea să încheie colaborarea cu Kids, că acesta nu se gândeşte la fetele ei… Eu ştiu ce argumente avea dl. Văduva şi ce urmăreşte, dar astea sunt alte lucruri. Acum fetele sunt legitimate la Poli şi mă gândesc că de aceea s-a redeschis cazul… bănuiesc că pentru domnul Văduva acesta e un motiv. Fetele au depus în perioada 1-10 iulie memoriu pentru a fi libere şi a se legitima la alt club, părinţii, mama a plătit suma pentru grila de formare, după care ele au putut fi legitimate… Se poate să se considere că am greşit că le-am luat, ele fiind legitimate la alt club, dar acolo a fost mai mult un festival decât un turneu.


Nu am fost cu legitimaţiile. Fetele au stat la familii, a fost o sărbătoare a comunităţii respective din Dirinon, Franţa. Au fost şi alte activităţi, nu doar fotbal. Dânşii s-au plâns şi au cerut ca clubului Poli Timişoara să i se interzică să facă transferuri. La momentul respectiv noi eram Fortuna Becicherecu Mic, nu jucam sub numele de Poli, suntem Poli Timişoara abia din iulie…”.

Politehnica Timişoara, la feminin, a jucat sub acest nume în urma unui parteneriat între Fortuna Becicherecu Mic şi Univ. Politehnica în sezonul trecut, fiind oficial parte din SSU Politehniva abia din noul sezon.

„Decizia mi se pare absurdă, clubul SSU Politehnica nu avea nici cea mai mică implicare, la vremea respectivă eram Fortuna Becicherecu Mic. Nu consider că s-a comis sau dacă s-a comis o eroare, atunci ea aparţine lui Mirel Albon şi clubului Fortuna. Noi ne-am dorit să ajutăm fetele, care de altfel au crescut foarte mult în această perioadă şi sunt în cantonament cu naţionala României U15, mai mult, repet, acela era un festival… Mie îmi pare rău că cei care au gândit, nu au ţinut cont de părerea familiilor, mamei, aşteptăm motivarea şi vom face recurs!”, a spus acum Albon pentru Pressalert.ro.

Mirel Albon îl acuză pe Nicolae Văduva, de la Kids Tâmpa că a avut pretenţii aberante când fetele au dorit să plece din club, inclusiv ca echipele masculine din Academia Politehnica Timişoara să participe timp de trei ani la competiţia juvenilă organizată de clubul din Transilvania.

Ovidiu Cuc, preşedintele executiv al Politehnicii, implicat în „sectorul” masculin al clubului, aşteaptă ca situaţia să se rezolve „din faşă” şi să nu se ajungă la o interdicţie la transferuri.

Cinci jucătoare de la Politehnica Timișoara se află zilele acestea la acțiuni de selecție pentru loturile naționale, printre ele se află şi surorile Bucşa. Tania Noje, Aida și Ariana Bucșa sunt la Under 15, iar la România Under 17 sunt în pregătiri Elena Petrișor și Dana Cioablă.

Foto (jos) Politehnica Timişoara Femina

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.