Rata de infectare cu coronavirus în Timiș, în stagnare pentru a treia...

Rata de infectare cu coronavirus în Timiș, în stagnare pentru a treia zi consecutivă

0
DISTRIBUIȚI

DSP Timiș a anunțat că, în ultimele 24 de ore, în județ au fost confirmate 20 cazuri noi de infectare cu virusul SARS-CoV2, care provoacă boala COVID-19, din 623 de teste efectuate (din care 442 teste rapide).


Din totalul persoanelor identificate pozitiv în ultimele 24 ore la nivelul județului Timiș, una are vârsta sub 18 ani.

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, este în Timiș de 0,48 (la fel ca în ultimele două zile), după o lungă perioadă de scădere neîntreruptă.

În această dimineață, în spitalele din județ erau internate 51 de persoane confirmate sau suspecte cu COVID 19, alți 10 pacienți COVID fiind internați la Terapie Intensivă. În ultimele 24 de ore a fost raportat un deces survenit în urma complicațiilor provocate de coronavirus, ceea ce înseamnă că bilanțul pe Timiș ajunge la 2.086 de morți, de la începutul pandemiei.

De asemenea, conform DSP Timiș, la această dată, la nivelul județului nu mai sunt active focare de COVID-19.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.