Război în Ucraina, ziua 278. Comunităţi din regiunea Dnipropetrovsk, lovite în cursul...

Război în Ucraina, ziua 278. Comunităţi din regiunea Dnipropetrovsk, lovite în cursul nopţii de bombardamentele Rusiei

0
DISTRIBUIȚI
Foto: arhivă

Bombardamente rusești au lovit regiunea centrală ucraineană Dnipropetrovsk în cursul nopții, a declarat luni un oficial local, citat de CNN.

Valentyn Reznichenko, șeful administrației militare regionale din Dnipropetrovsk, a anunțat într-o postare pe Telegram că nu s-au înregistrat victime, dar trei comunități din apropierea orașului Nikopol au fost lovite de artileria grea.

„Mai mult de 30 de obuze au căzut în zone rezidențiale”, a declarat Reznichenko, adăugând că detaliile atacurilor sunt în curs de investigare.

Nikopol este situat peste râu de centrala nucleară Zaporojie, care este ocupată de forțele ruse din martie.


Duminică, șeful furnizorului de energie nucleară din Ucraina a declarat că societatea a primit informații potrivit cărora rușii se pregătesc să părăsească centrala. Agenția Internațională pentru Energie Atomică nu a publicat nicio informație care să susțină declarația șefului Energoatom, Petro Kotin, iar CNN a contactat instituția de supraveghere nucleară a ONU pentru a face un comentariu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.