Spectacol cu Norzeatic și Quinta Spartă, la Timișoara: seară de beat-uri grele,...

Spectacol cu Norzeatic și Quinta Spartă, la Timișoara: seară de beat-uri grele, infuzii de jazz, funk, soul și muzică electronică și lirică plină de flow și substanță

0
DISTRIBUIȚI
Tavi Scurtu este unul dintre cei mai reprezentativi percuţionişti şi producători din țara noastră

Norzeatic și Quinta Spartă vor susține un concert special la Timișoara, la sfârșitul acestei săptămâni, unde melomanii vor avea parte și de câțiva invitați speciali.

Quinta Spartă e un proiect nou al unei găști mai vechi – Norzeatic (microfon/electronice), Tavi Scurtu (baterie și producție), Tzuc (scratches & cuts), alături de colaboratori ai acestora din diverse formule și perioade (nume grele din jazzul românesc contemporan). Pe lângă surprizele din line-up, fiecare show aduce beat-uri grele, infuzii de jazz, funk, soul și muzică electronică, lirică plină de flow și substanță și piese de la repertoriul clasic Norzeatic până la bucăți noi, improvizații și momente unice.
În concertul de la Timișoara, Quinta Spartă include proaspăta colaborare cu doi jazzmeni extrem de versatili – pianistul electric Albert Tajti și basistul epic Mike Alex. Alături de ei se vor afla Norzeatic – microfon & electronice, Tavi Scurtu – baterie & sampler și Tzuc – scratches & cuts. Concertul va avea loc vineri 18 noiembrie de la ora 21 la Escape Underground Hub.

Tavi Scurtu este unul dintre cei mai reprezentativi percuţionişti şi producători din țara noastră. Studiile muzicale le-a început ca autodidact, urmând apoi cursurile Facultății de Jazz si Pop „Richard Oschanitzky” din Timișoara.


De la începutul carierei sale, Tavi Scurtu s-a distins pe scena muzicală datorită abordării proprii a celor mai diverse genuri muzicale și a versatilității în abordarea lor, el trecând cu ușurintă de la jazz la funk și la hip hop, de la drum and bass la dub, de la rock la afro cubanși brazilian și înapoi, și de asemenea datorita sound-ului aparte și a folosirii elementelor electronice cu o viziune și concept personal, îmbogățind astfel scena muzicală din România.

A fost implicat în nenumărate proiecte muzicale, interpretând atât pe scene de club, cât și pe cele ale numeroase ediții ale unor festivaluri de jazz, rock, hip hop și muzică electronică din țară – printre care festivalul TM Base, 48h, JazzTM, Fân Fest, Stuffstock, TIFF, Studentfest, Street Delivery, Gala Jazz-Blues din Timisoara, Festivalul Plai, Festivalul de Jazz de la București, Festivalul Internațional de jazz de la Gărâna și din străinătate: Culture Clash Pecs 2005, Zeichensaalfest Graz 2006, International Film Festival Rotterdam 2006, Electronic Beats Festival Graz 2008, Jazz Goes to Town in Hradec Králové 2006, Europafest Berlin 2007, Valjevo Jazz, Festival 2007, Novi Sad Jazz Festival 2008, Stone free festival Leitersdorf 2012, Lake on Fire Festival 2013, Freak Valley festival 2013, Feed Your Head festival Vienna 2014 și multe altele.

În luna septembrie a acestui an Tavi Scurtu a fost invitatul special al concertului susținut de JazzAtronik, formația tinerilor artiști ai Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, care a avut loc în cadrul Galei Blues Jazz desfășurate la Sala Capitol, unde alături de el s-a aflat și invitatul special Toni Kuhn. Dealtfel cei doi artiști au colaborat în mai multe ocazii, inclusiv în cadrul proiectului Scena Din Cartier, un proiect de intervenție locală care a venit în întâmpinarea muzicienilor din sectorul independent care au fost grav aftectați de restricțiile generate de pandemie, cu doi ani în urmă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.