Tânăr reținut de polițiști după ce a fost prins, fără permis, la...

Tânăr reținut de polițiști după ce a fost prins, fără permis, la volanul unei mașini furate

0
DISTRIBUIȚI

Polițiștii orașului Sânnicolau Mare au reținut, ieri, un bărbat în vârstă de 26 de ani bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și furtul în scop de folosință.

„În fapt, în cursul zilei de ieri, 2 noiembrie, în jurul orei 16:30, polițiștii orașului Sânnicolau Mare, au oprit pentru control, pe strada Gheorghe Doja din oraș, un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 26 de ani.


În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că tânărul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul figura ca fiind sustras în data de 1 noiembrie 2022, din localitatea Iecea Mare, județul Timiș”, a transmis IPJ Timiș.

În urma probatoriului administrat în cauză, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a deține permis de conducere și furtul în scop de folosință, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.