Aniversare pe Bega: anonim TM sărbătorește 24 de ani de existență cu...

Aniversare pe Bega: anonim TM sărbătorește 24 de ani de existență cu o petrecere pe vaporul Pelican

0
DISTRIBUIȚI

Aniversarea a 24 de ani de existență a brandului de petreceri anonimTM va avea loc în acest an într-o locație cât se poate de inedită, pe vaporul Pelican, care va face o tură dus – întors între Timișoara și Sânmihai cu o petrecere de zile mari, desfăurată pe timp de zi.

Prima petrecere sub eticheta anonimTM a avut loc în data de 18 decembrie 1998, în clubul MV din Timișoara. Alături de petrecerile care au adus în oraşul nostru o serie de nume legendare ale muzicii electronice şi nu numai, cei de la AnonimTM au iniţiat o emisiune săptămânală de radio, o compilaţie anuală dedicată exclusiv muzicienilor timişoreni şi o serie de acţiuni de coagulare a scenei muzicale timişorene sub genericul Made in TM.

anonimTM

Figura centrală a celor de la anonimTM este Dudu, cunoscut drept unul din veteranii scenei drum and bass din România.


Fost membru al formației numită Subcontrol, Dudu a luat lecţii de chitară de la Ilie Stepan, iar primele sale petreceri au avut loc la Liceul „Lenau”. Mai apoi au avut loc primele chefuri „mai serioase“, în perioada 1995 – 1996 când alături de UFO a pus muzică în fostul depozit de la ILSA. Născut ca şi party label iniţial, AnonimTM s-a legat de-a lungul anilor de nume ca şi Roli Breaker & Dudu, Klin & Leizaboy, Seba1394, Pristvi, Tina, DuBase, Newgotti, BIA & Phobe1, de locaţii ca şi The Note, Evolution, B&W, Van Graph şi D’arc, sau de branduri ca şi 48H, RADIO AnonimTM sau Made in TM, modelând peisajul timişorean şi românesc de muzică electronică.

Aniversarea a 24 de ani de existență anonimTM va avea loc sâmbătă, 17 decembrie, de la ora 14, iar în line-up se află BIA, Newgotti, Leizaboy aka Calibro45, Phobe1 și Dudu. Biletele pentru acest eveniment se găsesc aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.