Protecţia Consumatorilor Timiş, bilanţ 2022: Câte reclamaţii au fost făcute şi ce...

Protecţia Consumatorilor Timiş, bilanţ 2022: Câte reclamaţii au fost făcute şi ce amenzi au fost date

0
DISTRIBUIȚI

CJPC (Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor) Timiş a avut un 2022 plin, în care au fost înregistrate 5.087 reclamații, dintre care 233 au fost neîntemeiate. Comisarii au realizat în aceeaşi perioadă 2.207 controale.

Abaterile constate de comisarii CJPC Timiş au fost sancţionate cu 870 de amenzi contravenționale, în valoare totală de circa 7 milioane lei; 530 de avertismente, dar şi oprirea definitivă de la comercializare a unor mărfuri neconforme în valoare de aproximativ 1 milion lei.

„În 2022, CJPC Timiș a efectuat 223 acțiuni de control din totalul celor realizate doar pentru a monitoriza modul în care marile lanțuri de magazine respectă legislația în vigoare, mai exact, cele aparținând lanțurilor: Mega Image, Penny, Profi, Lidl, Auchan, Kaufland, Carrefour, precum și 332 acțiuni de control la unitățile de alimentație publică, din județ, (restaurante, fast-food-uri, patiserii, brutării), în toate acestea fiind găsite nereguli”, se arată în comunicatul CJPC Timiş.

În urma acestor acțiuni, comisarii CJPC Timiș au aplicat următoarele sancțiuni:
SUPERMARKETURI: 190 amenzi contravenționale în valoare totală de peste 1,8 milioane lei; 72 avertismente.


Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a produselor cu deficiențe în valoare de peste 200.000 lei; închidere temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru un magazin; propunerea închiderii temporare a unității, pe o durată de la 6 luni la 12 luni, pentru două magazine; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficinețelor, pentru 20 de unități.

ALIMENTAȚIE PUBLICĂ: 210 amenzi contravenționale în valoare totală de circa 2 milioane lei; 122 avertismente.
Acestora li se adaugă următoarele măsuri complementare: oprirea  definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman a unor produse în valoare de peste 250.000 lei; oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, pentru 55 unități; respectiv închiderea temporară a unității, pe o durată de cel mult 6 luni, pentru 10 unități.

Printre cele mai frecvente nereguli constatate au fost: comercializarea unor produse în afara termenului de valabilitate; comercializarea unor produse congelate neconforme (produse cu culoarea modificată și cu acumulări de gheață în ambalaj); comercializarea unor fructe și produse din carne cu modificări organoleptice evidente și urme de mucegai; nerespectarea regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor (de exemplu, unele vitrine cu masă caldă nu asigurau temperatura minimă de +60 grade C, necesară sau unele pentru răcire, care depășeau valoarea de 4-8 grade C, conformă); utilizarea unor spații de depozitare neigienizate; comercializarea unor produse cu ambalajul deteriorat; nerespectarea temperaturii de depozitare la produsele alimentare comercializate în spațiile frigorifice; comercializarea unor produse fără a avea pe etichete informațile traduse în limba română; comercializare unor produse fără a oferi consumatorilor certificate de garanție; comercializare unor produse nealimentare cu certificat de garanție neactualizat; nerespectare condițiilor de depozitare; etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.