CCIAT pregătește o misiune economică în Japonia

CCIAT pregătește o misiune economică în Japonia

0
DISTRIBUIȚI

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș pregătește o misiune economică în Japonia, care va avea loc în perioada 25 martie – 2aprilie 2023 și la care sunt invitate să participe firmele timișene interesate. Principalul obiectiv al misiunii  este dezvoltarea relațiilor economice între oamenii de afaceri români și cei din Japonia, urmând a fi perfectate întâlniri la Ambasada României din Tokyo. Este pregătit, de asemenea, un program de vizitare al obiectivelor turistice din localități care ilustrează cultura și civilizaţia Japoniei: Tokyo, Osaka, Kyoto, Kamakura și Nikko.

Costul deplasării este de 4.190 euro de persoană şi include transport cu avionul dus-întors, transfer aeroport-hotel-aeroport,  șapte nopţi de cazare cu mic dejun inclus și însoțitor de grup.

Termenul de confirmare a participării este data de 30 decembrie 2022 iar termenul de achitare a unui avans de 50%, este până în data de 20 ianuarie 2023. Relații suplimentare privind procedura de înscriere se pot obține la nr.


telefon 0372 185 285 sau la adresa de e-mail sstoianov@cciat.ro.

Japonia este a doua putere economică din Asia și a treia la nivel mondial, și unul din statele asiatice cu care România are relaţii speciale la nivel de parteneriat strategic. Japonia este totodată unul din principalii parteneri economici asiatici ai României, care a sprijinit cu asistenţă financiară şi tehnică procesul de reforme din România: reabilitarea unor porţiuni de drumuri naţionale şi căi ferate, modernizarea unei centrale termoelectrice, a unei porţiuni a Portului Constanţa, realizarea liniei de metrou care va lega Capitala de aeroportul Otopeni.

La finalul anului trecut, investițiile nipone în România totalizau peste 385 milioane de dolari, Japonia fiind cel de-al XXII-lea partener investițional, cu cele 388 de companii mixte românești înființate cu participarea de capitaluri japoneze. Principale investiţii nipone în România au fost realizate în industria auto – componente și piese de schimb, componente electrice, anvelope – precum și rulmenţi sau produse electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.