Cea mai populară destinație de pe aeroportul ”Traian Vuia” Timișoara în 2022

Cea mai populară destinație de pe aeroportul ”Traian Vuia” Timișoara în 2022

0
DISTRIBUIȚI

Cea mai populară destinație de vacanță de pe Aeroportul Internațional Timișoara ”Traian Vuia” a fost Antalya, cu aproape 50.000 de pasageri care au zburat de aici spre Turcia.

Antalya a fost de departe un record, dar nici Hurgada din Egipt n-a stat deloc rău la acest capitol, peste 24.000 de pasageri călătorind pe calea aerului de la Timișoara spre această destinație.

Grecia a fost în top cu Creta, Zakynthos, Rodos, Skiathos, Corfu, dintre care Creta a surclasat restul destinațiilor din țara insulelor cu un număr aproape cât toate celelalte la un loc.

Spre destinațiile Palma de Mallorca și Hammamet au fost înregistrați în jur de 4.000 de pasageri pentru fiecare.

Pentru anul 2023, agențiile de turism vor menține cel puțin aceleași oferte pentru vacanță, ceea ce înseamnă că se vor păstra destinațiile și frecvența curselor din 2022, dar cel mai probabil vor adăuga și altele noi.


Până la anunțarea acestora, să spunem faptul că operatorul Amara Tour, care intră în premieră în această vară cu pachete turistice și de la Timișoara, va oferi vacanțe spre destinațiile Tunisia, Egipt și Turcia.

Anul 2022 a însemnat un record de curse chater de pe Aeroportul Internațional Timișoara ”Traian Vuia”, 10 destinații spre 5 țări și aproape 400 de curse operate.

Pentru cei care au nevoie de o idee de cadou de Crăciun, o vacanță achiziționată din timp la preț bun ar putea fi varianta ideală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.