Centenar Ioan Popoviciu, veteran de război, sportiv de elită și artist. Povestea...

Centenar Ioan Popoviciu, veteran de război, sportiv de elită și artist. Povestea vieții sale, în expoziție la Arad

0
DISTRIBUIȚI

Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea cunoscutului sportiv și artist arădean Ioan Popoviciu (1922-1999),  pilot cu brevet al Asociației Aviatice de Pilotaj din București –  școala din Arad – în perioada interbelică, veteran al celui de-al doilea război mondial, antrenor de tir începând cu anul 1951, când a activat la la AS „Flamura Roșie-Spartac” din Arad și apoi la UTA din 1954, președinte al comisiei județene de tir, fiind unul dintre susținătorii și organizatorii dezvoltării tirului din Arad, antrenor la loturile naționale de tir și arbitru internațional.

În paralel, a fost sculptor și grafician, ceea ce i-a permis să sponsorizeze și să amenajeze poligonul de tir din Arad, unde s-au format mulți trăgători de elită. Specializat în probele de pistol, a reușit, în cei peste 45 de ani de activitate, să selecționeze și să pregătească un număr mare de trăgători, băieți și fete, mulți dintre aceștia fiind promovați în secțiile de tir ale unor cluburi fruntașe din loturile naționale. Aceștia au devenit multipli campioni și recordmeni naționali și au cucerit numeroase medalii în competițiile internaționale oficiale.

Printre cei pe care i-a pregătit se numără Sorin Babii, unul dintre cei mai valoroși trăgători la pistol liber și aer comprimat, care a cucerit 16 medalii, dintre care șase de aur, la jocurile olimpice, campionatele mondiale și campionatele europene, Silvia Kaposztai (Bujdei), care a obținut șapte medalii dintre care trei de aur la europenele la pistol sport și aer comprimat, Dorina Guler, medaliată cu aur, argint și bronz la europenele de juniori la pistol sport, Maria Sălăjan, medaliată cu argint și bronz la europene la pistol sport, V. Suciu, medaliat cu argint la mondiale, la pistol viteză, Gheorghe Pop, medaliat cu argint la europene la pistol, și mulți alții. În calitate de arbitru internațional a oficiat la numeroase concursuri, inclusiv la campionatele europene. În 1985, cu ocazia campionatului european de tir de la Osijek, i s-a conferit Medalia Jubiliară a Conferinței Europene de Tir din partea Federației Internaționale de Tir Sportiv, pentru merite deosebite. Totodată, a primit titlul de antrenor emerit.

După pensionare, în anii ʹ90, Ioan Popoviciu s-a dedicat realizării unei colecții fabuloase de machete ale transportului arădean și nu numai: trenuri și locomotive, tramvaie, calești, automobile, autobuze, avioane, dintre care se remarcă celebrul automobil Ford T, trenul Săgeata Verde care lega Podgoria de Arad, omnibusul Westinghouse pus în circulație în Arad în 1908, an în care s-a înființat Societatea de Transport cu Autobuze din Arad.

Cu ocazia împlinirii centenarului de la nașterea sa, Complexul Muzeal Arad a organizat o expoziție dedicată sportivului și artistului arădean, deschisă la sala „Clio”, care va fi deschisă până în data de 15 ianuarie.


În perioada 19 – 21 decembrie, curatorul Adelina Stoenescu, muzeograf specialist în pedagogie muzeală, alături de Maria Popoviciu, vor oferi, pe bază de programare, tururi ghidate și atelierele interactive pentru elevi. Programul de vizitare este de marți până duminică între orele 9:00 – 17:00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.