Roxana Iliescu, consilier local din partea Pro România, a inițiat un proiect de hotărâre important pentru transportatorii care lucrează în sau tranzitează Timișoara, proiect supus la vot și aprobat în ședința de joi a consiliului local.
Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului privind circulația autovehiculelor în zonele cu restricție de tonaj din Timișoara, pe lângă stabilirea unor taxe pe care diverși operatori economici trebuie să le plătească dacă doresc să intre cu mașinile lor în aceste zone, stabilește totodată și situațiile în care municipalitatea acordă acces gratuit anumitor mașini.
„M-am implicat in elaborarea acestui proiect întrucât, încă din primăvară, când instanța de judecată a dispus anularea anumitor articole care vizau acordarea accesului gratuit în anumite situații din cauza lipsei Avizului Poliției Rutiere, situația a rămas nereglementată pentru acordarea accesului gratuit, rămânând în vigoare doar articolele care vizau accesul contra cost. În linii mari, gratuitate se acordă societăților aparținând municipalității sau în care municipiul deține parte din acțiuni, sau alte entități care realizează servicii publice de interes local (STPT, Horticultura, SDM, Aquatim, Colterm, Retim etc); societăților cu care municipiul are încheiate contracte pentru realizarea obiectivelor de interes public local – școli, grădinițe, spitale etc”, a scris Roxana Iliescu pe pagina sa de Facebook, concluzionând că, fără adoptarea acestui proiect, „am fi rămas în situația absurdă și foarte costisitoare pentru toți timișorenii în care toate societățile enumerate mai sus, care au beneficiat de acces gratuit până în primăvară, când instanța a anulat acordarea accesului gratuit din cauza lipsei Avizului Poliției Rutiere, ar fi fost obligate să plătească taxe pentru a avea acces”.
Conform consilierei locale, acest lucru ar fi dus la „procese în instanță pierdute de municipalitate, cu costurile aferente plătite tot de noi toți, din bugetul local (inițiate de societățile care au câștigat licitațiile pentru realizarea unor obiective de interes public local, care la momentul semnării contractului cu municipiul aveau acces gratuit, trezindu-se ulterior, în timpul executării lucrărilor că nu mai au, fără posibilitatea legală de a-și recupera banii dați pe taxele de acces); viitoare obiective de interes public local care ne-ar fi costat pe noi toți mult mai scump; servicii publice locale mai costisitoare pe care tot noi, din buzunarul nostru, ar fi trebuit să le suportăm”.
„Este adevărat faptul că nu este genul de proiect care să prezinte foarte mare interes la prima vedere, însă, din punctul meu de vedere este foarte important pentru că, odată votat, am deblocat o situație imposibilă în care se aflau multe companii din oraș și am reușit, în același timp, să construim un cadru legal prin care se pot face economii importante atât în bugetul administrației cât și în cel al societăților din subordinea primăriei.
Le mulțumesc colegilor consilieri locali pentru vot, funcționarilor din Primărie și din cadrul Poliției Locale și reprezentanților Poliției Rutiere pentru implicare!”, mai spune mesajul Roxanei Iliescu.