Corul Avocaților, concert caritabil de colinde, înainte de Crăciun

Corul Avocaților, concert caritabil de colinde, înainte de Crăciun

0
DISTRIBUIȚI

Sala Barocă a muzeului de artă timișorean găzduiește luni, 19 decembrie, începând cu ora 19,00, un concert extraordinar de colinde susținut de Corul Avocaților. Constituit în anul 2016 la inițiativa avocatului Paul-Filip Ciucur, corul susține un concert caritabil de Crăciun dirijat de Mihaela-Codruța Niculescu, donațiile urmând să ajungă, la fel ca în anii precedenți, la copii bolnavi sau nevoiași.

Inivitatul special al avocaților este, în acest an, corul Carmina Dacica, condus de prof. Flora Toth, iar soliști vor fi Maria Istrate, Ana-Teodora Onița-Mârșu, Marius Onița-Mârșu, Luca Niculescu (la toacă) și Paul Ciucur.


„Concertul de anul acesta, aflat la cea de-a șasea ediție, prefațează Capitala Europeană a Culturii găzduită de Timișoara, atât prin dăruirea colegilor de cor, precum și prin receptivitatea publicului timișorean” precizează avocatul Paul-Filip Ciucur. „Sperăm ca atmosfera pe care o vom crea să fie un îndemn să ne bucurăm unii de alții, precum și să alinăm – chiar dacă în mai mică măsură – viețile unor copii”.

Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile, publicul doritor  să facă donații de cel puțin 50 de lei în contul fundației United Way, partener al evenimentului, având prioritate la rezervarea de locuri, care se face în baza unui SMS la numărul  0732 007 008. La detaliile de plată se menționează codul donației, „Concert”, iar banii se depun în contul RO65 RZBR 0000 0600 1119 8261, Raiffeisen Bank, Beneficiar: Fundația United Way of Romania – Drumul Împreună România sau direct, utilizând link-ul către pagina de donații UWRo: https://www.unitedway.ro/fa-o-donatie/, Cod donație: ”Concert”, CIF: 16579546, Cont IBAN: RO65 RZBR 0000 0600 1119 8261. Detalii suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0720 555 116 sau la adresa de e-mail paul.ciucur@maier-ciucur.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.