„Paul Neagu. O retrospectivă”, expoziție de amploare dedicată artistului consacrat în Marea...

„Paul Neagu. O retrospectivă”, expoziție de amploare dedicată artistului consacrat în Marea Britanie, care a cerut să fie înmormântat la Timișoara

0
DISTRIBUIȚI

Muzeul Național de Artă Timișoara deschide joi, 15 decembrie, începând cu ora 19:00, expoziția „Paul Neagu. O retrospectivă”, prima de o asemenea anvergură dedicată artistului de origine română care, din 1971, a trăit și lucrat la Londra dar a ales Timișoara ca loc de veci.

Expoziția trece în revistă toate momentele importante din parcursul artistic al lui Paul Neagu, cu ajutorul unei remarcabile și vaste selecții de desene, obiecte, sculpturi, documentații ale unor performance-uri, precum și alte materiale – cărți  de artist, caiete de schițe, fotografii. Opera sa este astăzi redescoperită de artiști, critici și curatori, de intelectuali cu diverse specializări, devenind o sursă de inspirație grație caracterului ei complex, care transcende contexte culturale și geografice și depășește dualități precum natural/cultural sau subiect/obiect în practicarea și receptarea actului artistic. Alături de multe alte caracteristici care o fac incitantă pentru prezent, arta lui Neagu este în mod particular relevantă datorită modului novator în care ea conjugă corpul și simțurile pentru a ajunge la o cunoaștere spiritualizată ce reimaginează locul și rolul omului în lume și relația sa cu dimensiunea cosmică.

Artistul a căutat mereu ca prin lucrările sale să creeze un limbaj cu o putere de comunicare universală. Și-a petrecut o parte din copilărie și tinerețe la Timișoara, oraș de care a rămas profund legat și unde a cunoscut neo-avangarda timișoreană, care l-a marcat de timpuriu. Și-a continuat studiile la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București iar curente precum arta cinetică, neo-constructivismul sau cibernetica au definit principalele coordonate ale artei sale. În „Manifestul artei palpabile”, redactat în 1969, cu prilejul expoziției sale de la Edinburgh, Neagu formulează o critică a văzului ca vehicul primordial al percepției, pledând pentru inter-relaționarea organelor de simț și potențarea lor reciprocă. O serie de expoziții de succes în Marea Britanie îi conferă statutul unei figuri importante în țara sa de adopție. Devenind din ce în ce mai interesat să exploreze mediul sculpturii, Neagu produce la jumătatea anilor ʹ70 invenția sa cea mai cunoscută – Hyphen-ul – o entitate deopotrivă conceptuală și materială, care, în pofida aparentei ei simplități, sintetizează o arie largă de simboluri și metafore asociate formelor geometrice de bază: triunghiul, dreptunghiul și cercul. În același timp, Hyphen-ul încorporează în geneza sa referințe la culturi materiale vernaculare ce aparțin unui spațiu geografic și cultural extins. În anii ʹ80 și ʹ90, Neagu a continuat să  experimenteze cu formule sculpturale tot mai complexe – în cadrul ciclurilor sale de lucrări „Nouă stațiuni catalitice, Unnamed sau New Hyphen” – contopind elemente înrudite și disparate în demersul său de a construi o „hermeneutică vizuală”, în care vizualul și discursivul își răspund unul altuia și își prelungesc potențialul creator.


În Marea Britanie a fost profesor la mai multe colegii de artă, lucrările sale sunt expuse în muzee prestigioase și a avut numeroase expoziții personale în țară și străinătate. „Crucificare”, monument al martirilor care se află în fața catedraleri timișorene, este o lucrare care îi aparține lui Paul Neagu, iar la dorința artistului, pe care mulți îl consideră cel mai important sculptor de la Brâncuși încoace, acesta a fost înmormântat la Timișoara.

Retrospectiva, organizată în forma sa cea mai amplă la Kunstmuseum Liechtenstein în 2021 și prezentată într-o versiune restrânsă la Neue Galerie Graz în 2022, a inclus reconstrucția unor lucrări importante din ciclul Hyphen, sub coordonarea artistului și arhitectului Johannes Porsch, care a conceput și un sistem de expunere ce are ca principal punct de referință vocabularul expozițional elaborat de Paul Neagu. Acest repertoriu versatil de elemente de design se adaptează în funcție de configurația fiecărui spațiu expozițional, ceea ce face ca orice nouă prezentare  a expoziției să dobândească o identitate distinctă. Prin includerea unor lucrări semnificative din colecții timișorene, retrospectiva Paul Neagu la muzeul de artă nu este așadar o simplă itinerare a unorexpoziții trecute, ci o versiune originală a unui eveniment cultural major, cu relevanță locală, regională și internațională.

Pe durata expoziției, în februarie 2023, va avea loc și lansarea monografiei dedicate lui Paul Neagu, prima publicație de anvergură ce analizează toate etapele parcursului său artistic. Bazată pe cercetări de arhivă și pe o investigare complexă a surselor documentare disponibile, monografia acoperă multiple fațete ale artei lui Paul Neagu, aducând în atenție perspective contemporane asupra unui traseu artistic și cultural singular, adâncind totodată contextualizarea sa istorică. Monografia este editată de Magda Radu și Georg Schöllhammer, alături de Diana Ursan, asistent editor, fiind comisionată de The Paul Neagu Estate (UK) și publicată de JRP|Editions; eseurile din cuprinsul ei sunt semnate de Ivana Bago, David Crowley, Tom Holert, André Lepecki, Friedemann Malsch, Anca Oroveanu, Ileana Pintilie, Magda Radu, Yehuda Emmanuel Safran, Kristine Stiles și Diana Ursan.

Expoziția dedicată lui Paul Neagu este un eveniment artistic care face parte din programul pe care muzeul de artă îl oferă publicului în anul în care Timișoara este Capitală Europeană a Culturii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.